StiripesurseExterneSoldații israelieni au descoperit în Gaza un tunel în care au...

Soldații israelieni au descoperit în Gaza un tunel în care au fost ținuți ostatici

Publicat:

Soldații israelieni au descoperit în Gaza un tunel în care au fost ținuți ostatici

La capătul unui tunel de un kilometru de lungime, în Fâșia Gaza, soldații israelieni au descoperit celule înghesuite în care, potrivit armatei, Hamas a ținut aproximativ 20 de ostatici, scrie Reuters.

Soldații au găsit o zonă de detenție, cinci camere înguste în spatele unor gratii metalice, toalete, saltele și chiar desene făcute de un copil ostatic care a fost eliberat în timpul unui armistițiu din noiembrie, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Pașaportul moldovenesc, luxul râvnit de rușii din Rusia

Niciun ostatic nu se afla în zonă când a fost făcută descoperirea.

Armata a publicat fotografii din labirintul subteran.


Intrarea în tunel, a declarat Hagari, se afla în casa unui membru Hamas. Soldații au intrat în tunel, unde s-au întâlnit cu teroriștii, angajându-se într-o luptă care s-a încheiat cu eliminarea acestora, a mai spus contraamiralul.

Citește și: Două poduri rutiere din Bălți vor fi reparate

„Potrivit mărturiilor pe care le avem, aproximativ 20 de ostatici au fost ținuți în acest tunel în diferite momente, în condiții dure, fără lumină naturală, într-un aer dens, cu puțin oxigen și cu o umiditate teribilă care face dificilă respirația”, a mai spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.