StiripesurseExterneAjutorul pentru Ucraina, în centrul vizitei secretarului general al NATO la...

Ajutorul pentru Ucraina, în centrul vizitei secretarului general al NATO la Washington

Publicat:

Ajutorul pentru Ucraina, în centrul vizitei secretarului general al NATO la Washington

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a început luni la Washington o serie de întâlniri axate pe continuarea ajutorului militar american pentru Ucraina pentru ca aceasta să poată face invaziei ruse, potrivit AFP.

Stoltenberg a fost primit dimineaţa de şeful Pentagonului, Lloyd Austin, înainte de a purta discuţii după-amiază cu şeful diplomaţiei, Antony Blinken, şi cu consilierul pentru securitate naţională, Jake Sullivan.

Citește și : Moldova va avea un minister al Apărării Naționale. Instituția va fi redenumită, exact ca în România

Marţi, secretarul general al NATO este aşteptat în Congres pentru a se întâlni cu responsabili republicani şi democraţi care negociază pas cu pas un acord privind un nou pachet bugetar pentru Ucraina, potrivit stiripesurse.

După ce a livrat Kievului arme în valoare de zeci de miliarde de dolari de la începutul războiului, administraţia preşedintelui Joe Biden a rămas fără fonduri la sfârşitul anului 2023. Preşedintele a cerut Congresului să aprobe o finanţare suplimentară de aproximativ 61 de miliarde de dolari, dar negocierile cu republicanii s-au împotmolit.


Sub presiunea dreptei, noul pachet de ajutor militar este negociat în paralel cu măsuri privind imigraţia, într-un moment în care numărul de imigranţi care traversează frontiera cu Mexicul atinge niveluri record.

Acordul în curs de negociere în Congres “este de fapt un acord bun pentru că, folosind o fracţiune din bugetul militar american, am reuşit să aducem prejudicii, să distrugem într-un mod important armata rusă”, a declarat duminică Jens Stoltenberg la Fox News, adăugând: “aşa că trebuie să continuăm”.

Un alt subiect de discuţie vizează aderarea Suediei la NATO, în condiţiile în care doar un singur membru al Alianţei, Ungaria, mai trebuie să ratifice aderarea, după ce Turcia a dat undă verde săptămâna trecută.

Citește și : CNA o scoate ‘basma-curată’ pe Maia Sandu: ‘Premiul NU este cadou’

În schimbul ratificării de către Turcia, guvernul american a aprobat vineri seara vânzarea de avioane de luptă F-16 către Ankara în valoare totală de 23 de miliarde de dolari.

În acelaşi timp, Washingtonul a aprobat vânzarea a 40 de avioane F-35 către Grecia pentru 8 miliarde de dolari. Atena şi Ankara sunt ambele membre NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

CEC: Patru partide politice riscă dizolvarea după ce nu au prezentat rapoartele financiare

Comisia Electorală Centrală va sesiza Ministerul Justiției pentru inițierea procedurii de dizolvare a patru partide politice care nu au prezentat, în mod repetat, rapoartele...

Tofan propune o nouă viziune pentru valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului

Premierul desemnat, Vasile Tofan, propune o nouă abordare privind administrarea și valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului, susținând că numeroase imobile și terenuri sunt...

450.000 de pagini de ziare istorice sunt acum disponibile în format digital

450 de mii de pagini de ziare istorice sunt disponibile în format digital de marți 21 iulie. Potrivit Agenției Naționale a Arhivelor, colecția include...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.