StiripesurseExterneSUA reactivează sancţiunile împotriva sectorului de petrol şi gaze al Venezuelei

SUA reactivează sancţiunile împotriva sectorului de petrol şi gaze al Venezuelei

Publicat:

SUA reactivează sancţiunile împotriva sectorului de petrol şi gaze al Venezuelei

SUA au anunţat marţi că reactivează sancţiunile împotriva sectorului de petrol şi gaze al Venezuelei, din cauza nerespectării de către Caracas a angajamentelor luate în vederea desfăşurării de alegeri prezidenţiale în acest an, transmite AFP.

‘În absenţa unor progrese (…), mai ales pentru a le permite tuturor candidaţilor la preşedinţie să concureze la alegerile din acest an, Statele Unite nu vor reînnoi licenţa (care autorizează achiziţia de petrol şi gaze venezuelene) atunci când aceasta va ajunge la scadenţă pe 18 aprilie 2024’, a transmis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, citat într-un comunicat, potrivit stiripesurse.

Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie

Washingtonul anunţase deja luni seară că va impune din nou sancţiuni împotriva companiei publice Minerven, care exploatează mine aurifere.

Organismul de control financiar (OFAC) al Departamentului Trezoreriei al SUA a indicat, într-o notă, că dă termen până la 13 februarie pentru ‘terminarea oricărei tranzacţii în curs’ cu Minerven.


Reprezentanţii preşedintelui Nicolas Maduro şi ai opoziţiei semnaseră un acord electoral în octombrie 2023, în Barbados, în vederea desfăşurării de alegeri prezidenţiale în a doua jumătate a lui 2024.

Ca răspuns la acest acord, Washingtonul reautorizase achiziţia de petrol şi gaz venezuelene pentru o durată de şase luni.

Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională

Însă Curtea Supremă a Venezuelei a confirmat săptămâna trecută hotărârea care o declarase neeligibilă pentru alegerile prezidenţiale pe principala candidată a opoziţiei, Maria Corina Machado, pentru susţinerea sancţiunilor americane şi corupţie.

Acordul din Barbados ‘rămâne mecanismul cel mai viabil’ de rezolvare a crizei din Venezuela, insistă Departamentul de Stat, ‘dar va trebui pentru aceasta ca Maduro şi reprezentanţii săi să respecte foaia de parcurs şi să vegheze ca opoziţia să aibă dreptul de a-şi alege liber candidaţii’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.