StiripesurseExterneȘoigu vrea dublarea producției rusești de rachete antiaeriene

Șoigu vrea dublarea producției rusești de rachete antiaeriene

Publicat:

Șoigu vrea dublarea producției rusești de rachete antiaeriene

Rusia îşi va creşte de peste două ori producţia de rachete antiaeriene în 2024, a susținut marţi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, la capătul unei inspecţii efectuate la întreprinderi din oraşul Ekaterinburg, situat la poalele Munţilor Ural, relatează agenția de presă EFE, citată de Agerpres.

„S-a înregistrat o creştere considerabilă a volumului de producţie. Referitor la rachetele de care avem nevoie pentru sistemele noastre de apărare antiaeriană, vom avea o creştere de peste două ori. Sperăm ca pe parcursul acestui an programul să fie realizat pe deplin”, a declarat Şoigu, citat de contul Telegram al Ministerului rus al Apărării, potrivit stiripesurse.

Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie

Şoigu a vizitat întreprinderea Novator din cadrul consorţiului Almaz-Antei, care produce rachete de croazieră Kalibr şi Iskander, precum şi fabrica Kalinin, care produce rachete antiaeriene S-300B şi Buk, precizează EFE.

„Dar există o serie de probleme-cheie pe care trebuie să le soluţionăm (pentru creșterea producției de rachete, n. red.). Ele trebuie rezolvate destul de energic. Este vorba despre fabricarea de propulsoare şi de ajustarea sistemelor de lansare”, a spus Şoigu.


 

În ocazii anterioare, atât Serghei Șoigu, cât şi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, au susținut că industria militară a Rusiei a reuşit să-şi dubleze şi uneori chiar să-şi tripleze producţia de armament şi echipamente militare, în special vehicule blindate şi tancuri, notează EFE.

Ministrul rus al Apărării a condus vineri o ședință dedicată producţiei militare pentru a răspunde nevoilor invaziei din Ucraina, prilej cu care a declarat că Rusia a reuşit să-și „multiplice producţia principalelor tipuri de armament şi muniţie”.

Deși face anunțuri despre creşterea producţiei de arme și muniții în contexul plasării unei părți considerabile a economiei ruse în stare de război, totuși Putin cumpără obuze din Coreea de Nord, care dispune de stocuri uriaşe de muniţie de fabricaţie sovietică, remarcă The Moscow Times.

Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională

După cum au constatat Statele Unite şi Coreea de Sud, regimul de la Phenian a furnizat Rusiei aproximativ un milion de obuze. Ulterior, potrivit experţilor, livrările de obuze ar fi putut creşte cu încă jumătate de milion de obuze.

Potrivit comandantului unui pluton ucrainean, forțele armate ale Kievului sunt nevoite în prezent să se descurce cu 2.000 de obuze pe zi. În paralel, conform estimărilor UE, invadatorii ruși consumă aproximativ 20.000 de obuze pe zi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

20 de tineri au devenit ambasadori ai protecției Nistrului în cadrul școlii de vară EcoNistru

Douăzeci de adolescenți din 13 localități situate în regiunea Parcului Național „Nistrul de Jos” au participat la școala de vară EcoNistru, organizată la Tudora,...

Nesterovschi pierde litigiul cu ANI. Curtea de Apel Centru a respins apelul privind averea nejustificată de 364 de mii de lei

Fostul deputat Alexandr Nesterovschi a pierdut litigiul cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care a constatat o avere nejustificată de circa 364 000 de...

Slusari cere explicații privind decizia Energocom de majorare a tarifelor la gaze: ‘Indicația a venit din exterior’

Fostul membru al Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandr Slusari, susține că solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gazele naturale ar fi fost transmisă...

Premierul desemnat Vasile Tofan propune o reintegrare pașnică și ireversibilă, cu extinderea regulilor naționale

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.