StiripesurseExterneCăsătoria fostului premier pakistanez Imran Khan, declarată ilegală

Căsătoria fostului premier pakistanez Imran Khan, declarată ilegală

Publicat:

Căsătoria fostului premier pakistanez Imran Khan, declarată ilegală

Un tribunal pakistanez a declarat sâmbătă ilegală căsătoria fostului premier Imran Khan cu cea de-a treia soţie, în conformitate cu legea islamică, şi a condamnat cuplul la şapte ani de închisoare fiecare, a anunţat, într-un comunicat, partidul Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI) al fostului şef al guvernului, potrivit AFP.

Este a treia condamnare din această săptămână împotriva fostului star internaţional pakistanez de cricket, care miercuri a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru cadourile primite când era la putere. Marţi, el a fost condamnat la 10 ani de detenţie pentru divulgarea de documente clasificate, potrivit stiripesurse.

Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie

În vârstă de 71 de ani, Khan, aflat în închisoare din august, ar putea avea dificultăţi în a-şi reveni politic, chiar dacă popularitatea sa rămâne intactă, în special în rândul tinerilor, pentru care reprezintă speranţa unei schimbări.

Una dintre postările de pe TikTok ale acestui absolvent de Oxford a obţinut în decembrie peste 135 de milioane de vizualizări în primele 36 de ore de la difuzare.


“Acest caz ruşinos este ilogic. Toate acestea se întâmplă din motive politice”, a declarat avocatul său, Gohar Ali Khan, adăugând că sentinţele vor fi contestate în instanţă.

Imran Khan, a cărui tenacitate este admirată de susţinătorii săi, a primit interdicţia de a mai candida cinci ani şi este urmărit penal în zeci de cazuri, pe care le consideră motivate politic.

Soţia sa, Bushra Bibi, cu care s-a căsătorit în 2018, fiind al treilea său mariaj, nu a fost nici ea cruţată şi a fost condamnată miercuri la aceeaşi pedeapsă de 14 ani de închisoare ca şi el.

Chiar dacă interdicţia de candidatură îl vizează doar pe el, aceste condamnări reprezintă o nouă lovitură pentru PTI, cu câteva zile înainte de alegerile legislative şi provinciale din 8 februarie.

Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională

Deja slăbit de arestări şi dezertările unor lideri, partidul nu a reuşit să facă campanie decât pe reţelele de socializare.

Khan a fost demis din funcţia de prim-ministru printr-un vot de neîncredere în aprilie 2022, după ce a pierdut sprijinul armatei, care a fost acuzată că l-a ajutat să fie ales cu patru ani în urmă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Viitorii procurori și judecători care nu obțin media 8.00 vor avea dreptul să susțină repetat evaluarea

Candidații la funcția de judecător sau procuror care nu obțin media generală de cel puțin 8.00 la examenul final al Institutului Național al Justiției...

Victoria Furtună, după perchezițiile de la MoldATSA: ‘Fie la nivel local, fie la instituții centrale, fiecare denunț contează’

Președinta Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a reacționat după efectuarea unor percheziții la Î.S. „MoldATSA”, afirmând că sesizările și implicarea cetățenilor pot contribui...

Funcționarii publici își consolidează capacitățile pentru parcursul european al R.Moldova

Procesul de extindere a Uniunii Europene, strategiile de negociere cu instituțiile europene și experiența altor state candidate sunt analizate de secretarii de stat din...

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.