StiripesurseExterneMacron îi cere lui Netanyahu să 'înceteze' Războiul din Fâşia Gaza

Macron îi cere lui Netanyahu să ‘înceteze’ Războiul din Fâşia Gaza

Publicat:

Macron îi cere lui Netanyahu să ‘înceteze’ Războiul din Fâşia Gaza

Franţa ridică tonul, în contextul unei îngrijorări a comunităţii internaţionale faţă de soarta populaţiei Fâşiei Gaza, iar preşedintele francez Emmanuel Macron îi cere miercuri premierului Benjamin Netanyahu să ”înceteze” operaţiunile militare în enclavă, apreciind că ”bilanţul uman şi situaţia umanitară” sunt ”intolerabile”, relatează The Huffington Post.

Palatul Élysée anunţă că Macron i-a transmis într-o convorbire la telefon lui Netanyahu, ”opoziţia Franţei faţă de o ofensivă israeliană la Rafah” şi a evocat ”urgenţa extremă de a încheia, fără nicio amânare, un acord privind un armistiţiu”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Igor Grosu: „nu vad o necesitate ca noi să apelăm la gazul rusesc”

Şeful statului francez consideră că este ”imperativ să se deschidă portul Ashdod, o cale terestră din Iordania şi toate punctele de trecerea frontierei”, în vederea trimiterii de ajutoare în teritoriul palestinian.

Lipsa accesului umanitar este ”nejustificată”, a subliniat el, în contextul în care doctorul Rik Peeperkor, reprezentantul Organizaţiai Mondiale a Sănătălii (OMS) în teritoriile palestiniene ocupate a tras un semnal de alarmă în acest sens.


Mai puţin de jumătate dintre misiunile OMS vizând trimiterea de ajutoare în Fâşia Gaza au fost autorizate, în timp ce spitalele sunt ”complet copleşite, depăşite şi insuficient aprovizionate”, a denunţat reprezentantul OMS.

Emmanuel Macron a insistat asupra ”urgenţei încheierii fără întârziere a unui acord în vederea unui armistiţiu şi intrarea masivă de ajutor de urgenţă”.

Însă Haaretz scrie că Benjamin Netanyahu a ordonat delegaţiei israeliene prezente la Cairo, la negocieri cu bătaie lungă, să nu se prezinte la întâlniri miercuri.

Parisul pare că încearcă să oprească ambiţiile militariste ale Israelului.

Franţa a exercitat presiuni, în ultimele zile, asupra Israelului în problema coloniştilor israelieni, prin sancţionarea unor dintre ei, acuzaţi de uciderea unor civili în Cisiordania.

Acest subiect a fost abordat de cei doi lideri.

Emmanuel Macron a reiterat ”condamnarea” de către Franţa a politicii israeliene a colonizării şi a cerut desfiinţarea unor ”avansposturi”.

Citește și: Austria vrea să renunţe la gazele din Rusia

El a cerut ”evitarea oricărei măsuri susceptibile să conducă la o escaladare necontrolată la Ierusalim şi în Cisiordania”.

El l-a îndemnat pe ”premier şi pe toţi liderii israelieni să aibă curajul de a le oferi cetăţenilor lor un viitor al păcii”, pe care ”numai soluţia cu două state” şi înfiinţarea Palestinei, la care aspiră palestinienii, îl poate permite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.