StiripesurseExterneDepartamentul de Stat al SUA: Angajamentul administraţiei Biden faţă de Articolul...

Departamentul de Stat al SUA: Angajamentul administraţiei Biden faţă de Articolul 5 rămâne de neclintit, dar este important ca toţi aliaţii să se ridice la înălţimea obligaţiilor reciproce din NATO

Publicat:

Departamentul de Stat al SUA: Angajamentul administraţiei Biden faţă de Articolul 5 rămâne de neclintit, dar este important ca toţi aliaţii să se ridice la înălţimea obligaţiilor reciproce din NATO

Întrebată, într-un briefing de presă, cum comentează declaraţiile fostului preşedinte Donald Trump referitoare la solidaritatea NATO, precum şi ideea fostului său consilier, Keith Kellogg, de a elimina conceptul Articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, Yuri Kim a menţionat de la bun început că nu va face comentarii despre politica internă, pentru că „asta nu este ceva ce fac diplomaţii”.

Ea a dat însă asigurări că administraţia Biden şi guvernul actual al Statelor Unite rămân ataşate principiului solidarităţii din NATO. „Angajamentul nostru faţă de articolul 5 rămâne de fier şi este important ca toţi aliaţii să se ridice la înălţimea obligaţiilor reciproce pe care le avem unul faţă de celălalt”, a spus Yuri Kim, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : George Simion nu-i rămâne dator lui Recean: ‘Vrem o singură ţară!’

Totuşi, a atras ea atenţia, „acest lucru include respectarea angajamentului pe care ni l-am luat unul faţă de celălalt.  Am făcut acest lucru acum 10 ani în Ţara Galilor, că fiecare dintre ţările noastre va cheltui 2% din PIB pentru apărare şi 20% din această sumă (va fi alocată) pentru investiţii de capital”, a reamintit diplomatul de rang înalt din Departamentul de Stat.

„Este extrem de important pentru toţi aliaţii să ne respectăm angajamentul pe care ni l-am luat unii faţă de alţii în toate privinţele”, a punctat ea.


Yuri Kim a precizat cu că până la summitul de la Washington din luna iulie a acestui an, aproape 20 de aliaţi îşi vor fi respectat acest angajament.

„Dar, în sens mai larg, în special în ultimii trei ani, fiecare aliat şi-a mărit cheltuielile pentru apărare. Aşadar, cred că mesajul este clar. Cred că a fost auzit de toţi partenerii noştri aliaţi şi cu toţii luăm măsuri în consecinţă”, a subliniat Yuri Kim, sugerând că cea mai bună apărare faţă de eventuale iniţiative ale lui Trump în ceea ce priveşte Tratatul NATO ar fi ca toţi membrii să îşi respecte angajamentele, pentru a nu-i oferi pretexte pentru o schimbare de optică.

Fostul preşedinte republican Donald Trump, care cel mai probabil va concura cu Joe Biden în alegerile din noiembrie pentru a reveni la Casa Albă, şi-a atras critici din partea preşedintelui democrat şi a unor înalţi oficiali occidentali atunci când a sugerat, la un miting electoral, că nu-i va apăra pe aliaţii din NATO care nu cheltuiesc suficient pentru apărare şi că ar încuraja, chiar, Rusia să îi atace.

Citește și : Air Moldova nu mai este operator aerian. AAC a revocat certificatul

Ulterior, un important consilier pe probleme de securitate naţională al lui Donald Trump a declarat pentru Reuters că, dacă fostul preşedinte va reveni la putere, va face presiuni pentru schimbări în NATO care ar putea duce la pierderea protecţiei unor ţări membre împotriva unui atac extern.

Keith Kellogg, general locotenent în retragere şi fost şef de cabinet al Consiliului de Securitate Naţională al fostului preşedinte, a declarat că dacă un membru al alianţei nu cheltuieşte cel puţin 2% din produsul său intern brut pentru apărare, aşa cum a fost convenit, el ar susţine eliminarea protecţiei oferite de Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord. Kellogg a refuzat să spună dacă a discutat propunerea sa cu Trump, deşi a spus că discută frecvent despre viitorul NATO.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova instituie cadrul legal care va reglementa piața criptoactivelor

Republica Moldova instituie cadrul legal care va reglementa piața criptoactivelor. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Parlament în...

Ursula von der Leyen laudă reacția României după incidentul cu drona: Ne-a protejat securitatea comună

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat armata română pentru intervenția în urma incidentului în care o dronă a pătruns în spațiul...

Subdiviziunile INSP au fost dotate cu cinci automobile printr-un proiect cofinanțat de UE

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a transmis astăzi subdiviziunilor din țară cinci automobile achiziționate în cadrul proiectului „ISTROS: Strengthening Biodiversity Protection Cross Borders”,...

Aeroportul din Chișinău caută antreprenor pentru lucrări de reparație de peste 67 de milioane de lei

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.