StiripesurseEconomiePeste 37 de MILIOANE de lei pentru încălcarea Legii concurenței

Peste 37 de MILIOANE de lei pentru încălcarea Legii concurenței

Publicat:

Peste 37 de MILIOANE de lei pentru încălcarea Legii concurenței

Consiliul Concurenței a finalizat trei investigații și emis decizii, prin care a sancționat 8 întreprinderi pentru încălcarea Legii concurenței.

Consiliul a constatat că mai multe întreprinderi au conspirat prin încheierea unor acorduri anticoncurențiale de participare cu oferte trucate în cadrul procedurilor de achiziții publice, după cum urmează:

Citește și CNA desfășoară percheziții într-un dosar în care sunt vizate persoane din cadrul Regiei Transport Electric din Chișinău 

În cadrul unei investigații s-a constatat, că întreprinderile SRL “Antrațit”, SRL “Cătădeni-Lux”, SRL “Tincomerț-Grup”, SRL “Mastercons Grup”, și SRL “Laridan-Lux” au fost implicate într-un acord anticoncurențial ce viza participarea acestor întreprinderi la mai multe proceduri de achiziționare a combustibilului solid (cărbune) în perioada anilor 2013-2018. Aceste practici anticoncurențiale au dus la împărțirea procedurilor de achiziții la care au participat întreprinderile implicate și mimarea participării reale la licitații din partea unor companii.

Prin alte 2 decizii, a fost constatat că întreprinderile SRL “AVB Lider” și SRL “Alfa Electro-Montaj Grup”, și întreprinderile “Verilarproiect” SRL și “Protecția” SA au încălcat prevederile Legii concurenței nr.183/2012 prin participarea cu oferte trucate la achiziții publice desfășurate și organizate în anul 2019 și respectiv 2019-2020.


Peste 37 de MILIOANE de lei pentru încălcarea Legii concurenței

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate de Consiliul Concurenței în baza deciziilor adoptate pe aceste investigații constituie aproximativ 37,2 milioane de lei.

Deciziile au fost adoptate la sfârsitul anului 2023, însă au fost anunțate după finalizarea tuturor procedurilor legate de înstiințarea părților.

Consiliul Concurenței atenționează toți participanții la procedurile de achiziții publice despre faptul că

  • coordonarea acțiunilor în procesul de pregătire a ofertelor în cadrul licitațiilor,
  • schimburile de informații directe sau indirecte legate de participarea la procedurile de achiziții publice,
  • implicarea acelorași persoane la pregătirea sau depunerea ofertelor,
  • precum și alte forme de coordonare între întreprinderi legate de de participarea la procedurile de achiziții publice sau alte licitații și concursuri, chiar și cele între care există relații de parteneriat sau cooperare de lungă durată.

Pot duce la riscul de constatare a încălcării Legii concurenței și de sancționare a întreprinderilor.

În conformitate cu prevederile Legii concurenței nr. 183/2012, sunt interzise orice acorduri între întreprinderi sau asocieri de întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care au ca obiect sau efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața Republicii Moldova sau pe o parte a acesteia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.