StiripesursePoliticăPrimăria Capitalei revine la vechile obiceiuri

Primăria Capitalei revine la vechile obiceiuri

Publicat:

Primăria Capitalei revine la vechile obiceiuri

Ședințele operative ale Primăriei, organizate online în fiecare zi de luni, revin și la formatul de până la pandemie.

Şefii de Direcții, adjuncții, pretorii și alți responsabili se vor reuni fizic cel puțin o dată la două săptămâni, spune edilul Ion Ceban, potrivit tv8.

Citeşte şi: Parlamentul de la Budapesta ratifică luni aderarea Suediei la NATO – Stiripesurse.md

„Le vom combina cu cele online, care sunt mult mai eficiente din punct de vedere al operativității. Știm că (angajații) sunteți repartizați pe întreg teritoriul municipiului, subdiviziuni, întreprinderi municipale, preturi”, a spus Ceban.

Astfel, ședințele operative de la primărie vor avea loc atât fizic, cât și online, cu o anumită periodicitate.


Primăria Capitalei revine la vechile obiceiuri

De mai mult de patru ani, de când a început pandemia, ședințele operative ale Primăriei Chișinău aveau loc în format online. Până atunci, în fiecare zi de luni, reprezentanții municipalității se adunau în sala de ședințe a instituției, iar la final, jurnaliștii le puteau adresa întrebări.

Deși perioada dificilă a trecut, în octombrie 2022, Ion Ceban spunea că nu vede motive să se revină la ședințele clasice. Un prim argument al lui era că mașinile funcționarilor primăriei ar supraaglomera și mai mult traficul din centru. Ceban mai declara că prin ședințele online se reușește optimizarea resurselor și a timpului în subdiviziunile primăriei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.