StiripesurseExterneȘeful diplomației europene: Putin nu are nicio intenţie de a opri...

Șeful diplomației europene: Putin nu are nicio intenţie de a opri războiul

Publicat:

Șeful diplomației europene: Putin nu are nicio intenţie de a opri războiul

La doi ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin “nu are nicio intenţie de a opri războiul”, a declarat luni Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate, Josep Borrell, citat de EFE.

Vladimir Putin “nu intenţionează să caute o aplanare a conflictului”, dar “se gândeşte la un scenariu politic mai favorabil” la nivel internaţional, în special în perspectiva unei posibile victorii electorale a lui Donald Trump în SUA, a afirmat Borrell în cadrul unei conferinţe organizate la şcoala de afaceri Next International Business School din Madrid, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : George Simion nu-i rămâne dator lui Recean: ‘Vrem o singură ţară!’

“Putin nu are nicio intenţie de a opri războiul, de a iniţia o încetare a focului. El aşteaptă rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA, aşteaptă un scenariu mai favorabil din punct de vedere politic, dar şi înaintea alegerilor vede deja că politica internă a SUA încetineşte ajutorul militar şi civil acordat Ucrainei. El crede că timpul este de partea sa şi nu are, cred, nicio intenţie de a căuta o aplanare”, a declarat Borrell.

Confruntată cu o astfel de situaţie, “Ucraina trebuie să se apere şi are nevoie de ajutor militar european”, a subliniat şeful diplomaţiei UE. “Noi le acordăm acest ajutor şi nu obosesc niciodată să spun că trebuie să o facem din ce în ce mai repede, pentru că Rusia o face din ce în ce mai repede. Când a început invazia erau 150.000 de soldaţi ruşi la frontiera ucraineană”, iar “acum sunt, potrivit serviciilor de informaţii, peste 400.000”, a argumentat el.


“Puterea de foc a armatei ruse este în acest moment superioară celei a Ucrainei, care rezistă, dar există o nevoie clară de a ne dubla sprijinul”, a subliniat el.

Borrell s-a referit, de asemenea, la percepţia conflictului de către populaţia europeană şi a estimat că acest război este trăit foarte diferit dacă te afli într-o ţară apropiată din punct de vedere geografic, cum ar fi ţările baltice, sau într-una mai îndepărtată, cum ar fi Spania sau Portugalia.

“Ţările care se află mai aproape de conflict se tem mai mult decât cele care se află mai departe, nu vezi lucrurile la fel dacă trăieşti în Faro (Portugalia) sau la Vilnius”, a afirmat Josep Borrell.

Citeşte şi: Moscova acuză British Council de spionaj pentru Ucraina

Şeful diplomaţiei UE a declarat că există un “sentiment difuz de teamă pentru viitor” din cauza diferitelor conflicte deschise în lume, cu “un război în Ucraina, altul în Gaza” şi “o instabilitate foarte puternică” în vecinătatea Europei.

“De la Gibraltar la Caucaz şi până în Ucraina există un cerc de instabilitate, iar mai jos se află regiunea subsahariană, care este şi ea foarte instabilă”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fondatoarea unei companii de turism, reținută pentru 72 de ore într-un dosar de escrocherie de circa un milion de lei

Fondatoarea unei companii de turism a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru escrocherie. Pe acest caz, mai multe familii au...

Sectorul IT din Moldova a depășit un miliard de dolari în afaceri

Sectorul IT a devenit unul dintre principalele motoare de creștere ale economiei Republicii Moldova. În 2025, companiile rezidente ale Moldova Innovation Technology Park au...

De ce refuză lumea petrolul în plin război? Misterul care sfidează economia

Două forțe dominante echilibrează piața mondială a petrolului: oferta și cererea. Războiul cu Iranul le-a perturbat pe amândouă – iar una dintre ele s-ar...

CFM a pus în circulație primul tren de marfă condus de un singur mecanic a fost pus în circulație

Calea Ferată din Moldova (CFM) a pus în circulație primul tren de marfă deservit de un echipaj format dintr-un singur mecanic de locomotivă. Noua...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.