StiripesurseSintezeFâşia Gaza: Un protestatar palestinian a fost ucis de armata israeliană...

Fâşia Gaza: Un protestatar palestinian a fost ucis de armata israeliană în cursul demonstraţiilor săptămânale

Publicat:

Forţele israeliene au ucis un protestatar palestinian şi au rănit alţi 45 cu muniţie de război, în cursul demonstraţiilor săptămânale din Fâşia Gaza, au indicat vineri surse medicale, citate de agenţia DPA, potrivit agerpres.

Alte câteva zeci de persoane au fost rănite din cauza gazelor lacrimogene. Doi jurnalişti şi un paramedic au fost loviţi direct în picioare de recipiente cu gaze lacrimogene. Unul dintre jurnalişti, rănit uşor, este un fotoreporter care lucrează pentru agenţia DPA.

Citește și : Spania : Parlamentul regional catalan va dezbate sâmbătă învestirea a lui Joaquim Torra, succesorul lui Carles Puigdemont

Demonstraţiile au loc aproape de gardul care separă Fâşia Gaza de Israel. Este cea de-a şaptea săptămână de proteste, în cursul cărora demonstranţii cer dreptul refugiaţilor palestinieni din timpul războiului regional din 1948 să se întoarcă la casele lor aflate acum în Israel.

Cel puţin 53 de palestinieni au fost ucişi în protestele din ultimele săptămâni, inclusiv doi jurnalişti, în timp ce 1.900 au fost răniţi de focurile de armă trase de către israelieni.


Protestele vor atinge punctul culminant pe 14 şi 15 mai, când palestinienii deplâng crearea Israelului în urmă cu 70 de ani.

Potrivit site-ului israelian Ynet, trei israelieni au fost reţinuţi după ce au încercat să trimită în zbor zmee în flăcări în Fâşia Gaza, dar au provocat în schimb incendii pe terenuri agricole în Israel.

Israelul a afirmat că mişcarea Hamas, care controlează Fâşia Gaza, încearcă să întreprindă atacuri în zona gardului de la graniţă şi în cele din urmă împotriva comunităţilor israeliene de la graniţă.

Citește și : Ambasada SUA la Ierusalim,prima şi probabil nici ultima dată când o ambasadă este stabilită în Oraşul Sfânt (AFP)

Majoritatea deceselor survin deoarece armata israeliană trage asupra palestinienilor care se apropie de gardul de la frontieră.

Organizaţiile pentru drepturile omului spun că folosirea forţei de către armata israeliană este disproporţionată faţă de ameninţarea reprezentată de palestinieni, care aruncă cu pietre şi cocteiluri Molotov şi incendiază cauciucuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.