Localitatea din România unde casele sunt oferite de pomană: ‘Se echipează cu tot ce trebuie’
Localnicii din comuna buzoiană Bisoca oferă de pomană case pentru liniştea sufletului, la 40 de zile distanţă de momentul în care un om trece hotarul dintre viaţă şi moarte, o tradiţie moştenită din vechime, păstrată de comunitate şi ferită de influenţele externe.
Pe 9 martie, Biserica Ortodoxă săvârşeşte pomenirea celor 40 de ostaşi care au fost torturaţi în Sevastia Armeniei la începutul secolului al IV-lea, dată la care sunt pomeniţi cei trecuţi la cele veşnice. Sâmbăta este cunoscută în popor sub denumirea “Moşii de iarnă”, potrivit stiripesurse.ro.
Citește și: Noua bombă teleghidată a Rusiei provoacă distrugeri şi victime grele pe frontul ucrainean (CNN)
Orânduirea bisericească aduce aminte de un obicei pe care locuitorii comunei Bisoca încă îl mai ţin, ori de câte ori o persoană se stinge din viaţă. Este vorba despre căsuţele oferite de pomană pentru adăpostirea sufletului, care urmează să se înfăţişeze la judecata particulară. Căratul apei pentru suflet reprezintă preambulul obiceiului popular păstrat cu sfinţenie de locuitorii dintre dealurile Subcarpaţilor de Curbură, conform Agerpres.
“Căratul apei pentru suflet – după înmormântare, timp de 40 de zile se cară apă în fiecare zi pentru sufletul mortului, mai puţin duminică. În fiecare zi se duce apă şi ceva de pomană, fie un colac, fie o strachină cu mâncare şi o lumânare.
Cineva din familia mortului le oferă cuiva, dacă decedatul a fost bărbat, cară la bărbaţi, în general unor persoane care sunt la nevoie dacă se poate, iar dacă este femeie, se duc la femei. În aceeaşi zi se cară apă în două locuri, la două persoane diferite, doi vecini, două cunoştinţe. Se cară apă, se duce lumină şi ceva de mâncare timp de 40 de zile pentru suflet, până când se face o căsuţă. Când se încheie apa, la pomana de 40 de zile, se dă de pomană o măsuţă, un scăunel, două – trei feluri de mâncare, o carte de rugăciuni, o floare.
Cu asta se spune că se încheie apa”, a declarat pentru AGERPRES Constantin Moise, păstrător al tradiţiei populare.
La împlinirea celor 40 de zile, potrivit tradiţiei, familia celui decedat oferă de pomană o căsuţă şi terenul aferent
“După cele 40 de zile se dă o căsuţă de pomană. Pentru bunicii soţiei, s-au hotărât unchii, naşii de ne-au dat casa lor veche cu totul. Am primit şi terenul aferent. Pentru pomana fratelui meu, am pornit în ideea de a-i face o căsuţă asemănătoare unei bucătării de vară, cum spunem noi aici, o încăpere de 3×4 din scândură, cu acoperiş, uşi, ferestre şi înăuntru dotată cu pat, sobă, veselă. Unde am dat băiatului, pentru fratele meu, era situată undeva pe hotar, între mine şi el şi i-a revenit şi terenul. I-am tras şi lumină, iar persoana care a primit-o s-a şi mutat acolo. Cei mai mulţi fac căsuţa, fie din lemn, fie din pături ori paiantă. Mai modern, acum se oferă un cort de 3×4. Înăuntru se echipează cu tot ce trebuie, de la mătură, făraş, canapea, au fost situaţii când au pus televizor, butelii cu aragaz, sobe”, spune Constantin Moise.
Bisoceanul povesteşte că recent mama sa a trecut la cele veşnice, motiv pentru care alături de familie s-a ocupat de orânduirile bisericeşti şi de tradiţii, oferind la sfârşitul săptămânii trecute în loc de casă un cort complet utilat şi mobilat, cu pat, mese, un ceas de perete, covor şi multe alte lucruri care se regăsesc într-o locuinţă obişnuită.
“Pentru mama am cumpărat cort din pânză. Am pus în el o aerotermă, cu tot ce trebuie înăuntru, carte de rugăciuni, candelă, icoană în perete, ceas, oglindă, strecurătoare, linguri, oale, ceaun, orez, făină, zahăr, mălai, tot ce trebuie în casa omului, covor pe jos, perdele şi flori. Pentru tatăl meu care a murit acum 7 ani, am făcut casă din schelet cu lemn echipată la rândul ei cu tot ce este nevoie. Totodată, eu am primit de-a lungul vieţii mai multe case, una de la bunici, mai am una de la un prieten, mi-a dat-o familia sa, o căsuţă din scândură, o folosesc ca bucătărie de vară şi am mai primit un cort”, arată Constantin Moise.
Toate casele înainte de a fi dăruite de pomană sunt slujite de preot, iar cei care le primesc au anumite obligaţii de îndeplinit.
“Dacă a murit un bărbat, se dă la bărbat, dacă a decedat o femeie, se oferă de pomană unei femei. Se dau case de pomană pentru suflet, să aibă sufletul adăpost, unde sta. Să se ducă sufletul la judecată, să stea în casa lui, este casă pentru suflet. Cum ar veni o cunoştinţă şi am invita-o să stea undeva, într-o cameră, într-o casuţă, şi îi dăm acolo de toate, apă, ceai… Tradiţia aceasta eu aşa o ştiu, din străbuni. Cei care primesc căsuţele au şi obligaţii morale şi creştineşti. Trebuie să meargă la biserică, să îl pomenească pe cel decedat, să îi dea de pomană, să îi facă pomelnic, parastas, să vorbească despre el”, mai spune săteanul.
Citește și: Viktor Orban: Numele păcii este Donald Trump
Potrivit Asociaţiei “Zestrea Bisoceană”, localnicii din comună au reuşit să îşi păstreze o bună parte dintre tradiţii, fiind într-o zonă îndepărtată de aglomerările urbane, acolo unde obiceiurile nu mai sunt atât de prezente în viaţa de zi cu zi.
“Este o comună cu tradiţii pe care le-a păstrat, ţinând cont de faptul că este o comună de munte, departe de oraş, s-au păstrat de mult timp, se regăsesc destul de multe, iar tradiţiile de înmormântare se păstrează şi mai mult pentru că este un moment trist, iar omul în general nu are starea necesară să schimbe ceva în acel moment, având în vedere că este un obicei pentru sufletul omului, deşi multe dintre ele nu se regăsesc în religie. Sunt obiceiuri care nu sunt modificate tocmai în ideea că persoanele au fost ataşate de cei care au fost în viaţă şi nu vor cumva să schimbe ceva. Toate aceste tradiţii s-au păstrat datorită oamenilor, comuna fiind izolată nu a permis influenţa externă, astfel s-a păstrat credinţa, dar şi tradiţiile”, a declarat pentru AGERPRES fondatoarea Asociaţiei “Zestrea Bisoceană”, Aura Căşaru.
Comuna Bisoca face parte din Geoparcul “Ţinutul Buzăului”, care a fost recunoscut drept sit UNESCO în luna aprilie 2022, fiind un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric şi cultural de importanţă mondială.
