StiripesurseSintezeIsraelul își dublează efectivele armatei din jurul Fâşiei Gaza şi din...

Israelul își dublează efectivele armatei din jurul Fâşiei Gaza şi din Cisiordania pentru eventuale manifestații împotriva transferului ambasadei SUA la Ierusalim

Publicat:

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că va dubla efectivele unităţilor sale combatante din jurul Fâşiei Gaza şi din Cisiordania ocupată pentru a face faţă eventualelor manifestaţii palestiniene împotriva transferului ambasadei americane la Ierusalim, prevăzut luni, relatează AFP, potrivit agerpres.

Anunţul făcut la 6 decembrie de preşedintele american, Donald Trump, că recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi că mută ambasada Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim i-a iritat pe palestinieni.

Citește și : Irak: Cel mai ridicat absenteism la primele alegeri legislative după victoria asupra jihadiştilor

De la 30 martie, în fiecare vineri au loc manifestaţii de-a lungul graniţei dintre Fâşia Gaza şi Israel în cadrul “Marelui marş al întoarcerii”. Această mişcare de protest urmează să atingă punctul maxim luni, cu prilejul relocării ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim.

A doua zi, palestinienii deplâng ceea ce ei numesc ”Nakba” (Catastrofa), deposedarea masivă a poporului lor în timpul conflictului care a izbucnit în 1948, după crearea statului Israel.


În acest context, un purtător de cuvânt al armatei a anunţat sâmbătă seară desfăşurarea a trei brigăzi de infanterie, două în jurul Fâşiei Gaza şi una în Cisiordania ocupată, ceea ce, în opinia sa, îi va permite să dubleze efectivele unităţilor combatante.

Acest anunţ nu se referă la Ierusalimul de Est, partea palestiniană a oraşului ocupată şi anexată de Israel, unde menţinerea ordinii este de resortul poliţiei.

Paza de frontieră israeliană, care depinde de poliţie, va fi, de asemenea, mobilizată pentru a ajuta armata, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără să ofere mai multe detalii.

Citește și : Spania: Joaquim Torra nu a reuşit să fie ales la şefia guvernului catalan

În schimb, el a spus că nu este prevăzut niciun proiect de întărire a forţelor în partea Înălţimilor Golan ocupată de Israel, în pofida tensiunii extreme care domneşte acolo.

Israelul a acuzat Iranul că a tras rachete spre teritoriul său şi a replicat joi lansând zeci de raiduri împotriva siturilor prezentate ca iraniene în Siria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.