StiripesurseExterneSpania, Irlanda, Malta și Slovenia au ajuns la un acord privind...

Spania, Irlanda, Malta și Slovenia au ajuns la un acord privind recunoașterea unui stat palestinian

Publicat:

Spania, Irlanda, Malta și Slovenia au ajuns la un acord privind recunoașterea unui stat palestinian

Spania a convenit cu liderii Irlandei, Maltei și Sloveniei să facă primii pași în vederea recunoașterii unui stat palestinian, a declarat, vineri, premierul Pedro Sanchez, în urma unei reuniuni a Consiliului European de la Bruxelles.

Sanchez a declarat că s-a ajuns la acest acord după ce s-a întâlnit cu omologii săi irlandez, maltez și sloven, la Bruxelles, notează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Galbur: „Reunificarea cu România – unica soluție”

“Suntem de acord că singura modalitate de a obține o pace durabilă și stabilitate în regiune este implementarea unei soluții cu două state, în care statele israelian și palestinian să trăiască unul lângă altul, în pace și securitate”, se arată într-o declarație comună după întâlnire.

Statele arabe din Orientul Mijlociu și Uniunea Europeană au convenit, în cadrul unei reuniuni desfășurate în Spania, în noiembrie anul trecut, că recunoașterea unui stat palestinian ar fi soluția la conflictul din Orientul Mijlociu, dintre Israel și Hamas.


Citește și: Condițiile moderne de trai au ajuns la Cociulia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vârsta de pensionare a militarilor va crește până la 50 de ani

Militarii și funcționarii cu statut special care lucrează în condiții de risc sporit se vor pensiona mai târziu, însă își vor putea păstra locul...

CFM urmează să fie reorganizată până la sfârșitul anului

Calea Ferată din Moldova (CFM) urmează să fie reorganizată până în decembrie 2026. Inițial, instituția va deveni „CFM Infra”, apoi va fi divizată în...

Un nou plan de repompare a apei din Mina din Chișinău

Situația din Mina Chișinău este una critică. Pompele de evacuare a apei din interiorul minei nu fac față debitului acumulat. Citeșye și: Sindicatele cer eliminarea...

Zeci de moldoveni mor, în fiecare an, înecați în bazinele acvatice din țară

Salvatorii au dat startul, la nivel național, a activităților de prevenire a cazurilor de înec în perioada estivală. Citește și: Instanța obligă PAS să o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.