Fosta deputată PAS Olesea Stamate a obținut câștig de cauză în prima instanță în procesul intentat Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce a contestat decizia prin care a fost exclusă din formațiune, transmite Independent.md.
Citește și: Sindicatele cer eliminarea unor prevederi din reforma salarizării
Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a constatat nulitatea Hotărârii Biroului Permanent Național al PAS din 4 aprilie 2025, prin care Stamate a fost exclusă din partid. Prin aceeași decizie, instanța a dispus restabilirea acesteia în calitate de membru al formațiunii și repunerea în situația juridică anterioară adoptării hotărârii contestate.
Totodată, instanța a dispus ca partidul de guvernământ să achite Olesei Stamate cheltuieli de judecată în valoare de 400 de lei.











