StiripesurseExternePetrolul rusesc resimte din plin sancţiunile occidentale (Bloomberg)

Petrolul rusesc resimte din plin sancţiunile occidentale (Bloomberg)

Publicat:

Petrolul rusesc resimte din plin sancţiunile occidentale (Bloomberg)

Exporturile ruseşti de petrol care finanţează maşinăria de război a Kremlinului încetinesc în sfârşit. Rafinăriile din India – al doilea mare client al Moscovei după China, de la invadarea Ucrainei, în 2022 – nu vor mai accepta petroliere deţinute de compania rusă de stat Sovcomflot PJSC, din cauza riscului provocat de sancţiuni, transmite Bloomberg.

Din octombrie, SUA au sporit sancţiuni asupra flotei de petroliere care transportă ţiţeiul rusesc. Multe petroliere nu mai sunt utilizate de atunci, iar cantităţi din ce în ce mai mari de ţiţei rusesc plutesc agale pe oceane, conform analiştilor firmei Kpler, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Cum a ajuns Rusia în vizorul ISIS

Împreună, aceste evoluţii vor duce gradual la un declin al veniturilor Rusiei din petrol, un obiectiv politic cheie ale Statelor Unite şi aliaţilor lor.

În pofida sancţiunilor, Rusia a continuat să exporte cantităţi imense de petrol.


Deşi în acest stadiu nu există aşteptări privind reduceri drastice ale aprovizionării, problema este cât de departe vor merge autorităţile occidentale cu strângerea şurubului, în condiţiile în care cotaţia barilului de ţiţei se îndreaptă spre 90 de dolari, iar preşedintele Joe Biden a început o campanie electorală în care alegătorii încă sunt afectaţi de inflaţie.

“Sporesc presiunile asupra exporturilor ruseşti de petrol, în special către India. Suntem în stadiul în care fricţiunile legate de sancţiuni devin extrem de evidente”, a apreciat Richard Bronze, director în cadrul companiei de consultanţă Energy Aspects Ltd.

Datele Bloomberg arată că petrolierele ruseşti supuse sancţiunilor SUA nu mai efectuează transporturi. Kremlinul este afectat de decizia Indiei – un aliat comercial important în timpul războiului – de a evita petrolierele ruseşti. În acelaşi timp, Ucraina a început bombardarea rafinăriilor ruseşti, deşi decizia nu a fost bine primită.

“Vedem cu siguranţă accentuarea presiunilor sancţiunilor SUA atât asupra exporturilor cât şi asupra ţiţeiului rusesc, într-un moment în care SUA nu reuşesc să trimită mai mult ajutor Ucrainei şi Rusia pare să câştige teren pe front”, susţine Greg Brew, analist la Eurasia Group în New York.

Compania de stat Sovcomflot a transportat anul trecut aproximativ o cincime din totalul livrărilor de ţiţei rusesc. Cifra părea să scadă chiar înainte ca rafinăriile din India să anunţe că nu mai acceptă petrolierele.

“Ne aşteptăm ca cei care cumpără petrol să fie mai puţin dispuşi să facă afaceri cu Sovcomflot decât în trecut”, a declarat un purtător de cuvânt al Trezoreriei SUA, adăugând că măsurile nu ar trebui să afecteze piaţa petrolului deoarece Rusia va menţine discounturile la vânzarea ţiţeiului.

Oficialii Sovcomflot au admis săptămâna aceasta că operaţiunile companiei sunt afectate de sancţiuni.

“Vizarea Sovcomflot reprezintă o înăsprire semnificativă a sancţiunilor SUA contra Rusiei. Nu va rezolva problema eludării dar va majora costurile de transport şi discounturile la vânzarea ţiţeiului rusesc”, a apreciat Janis Kluge, de la German Institute for International and Security Affairs în Berlin.

Citește și : Cine este oligarhul care deține mall-ul în care a avut loc atacul terorist din Moscova

Chiar şi aşa, Rusia încă poate apela la aşa numită “flotă din umbră”, înfiinţată imediat după invazia din 2022, cu vapoare mai vechi fără asigurare adecvată şi acţionariat neclar. După unele estimări, există 600 astfel de nave.

Costurile de livrare pentru petrolul rusesc sunt imense. Costă aproximativ 14,50 dolari pe baril să livreze încărcătura din Marea Baltică spre China, conform datelor Argus Media. Mai mult de jumătate din sumă este generată de sancţiuni.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.