StiripesurseExternePapa Francisc nu a rostit predica din Duminica Floriilor

Papa Francisc nu a rostit predica din Duminica Floriilor

Publicat:

Papa Francisc nu a rostit predica din Duminica Floriilor

Papa Francisc a sărit peste citirea predicii în timpul liturghiei prilejuite de Duminica Floriilor în faţa a zeci de mii de persoane reunite Piaţa Sfântul Petru, dar a continuat să prezideze ceremonia, informează Reuters.

În ultimele săptămâni, suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani, a suferit de mai multe episoade de bronşită şi gripă şi şi-a delegat unul din asistenţi să lectureze discursurile în locul lui, dar în această duminică, textul nu a mai fost citit deloc, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Cum a ajuns Rusia în vizorul ISIS

Este foarte neobişnuit ca papa să omită cu totul o predică la un eveniment major precum Duminica Floriilor.

Vaticanul nu a oferit o explicaţie imediată pentru omiterea predicii. În timpul transmisiunii televizate, camerele au arătat mulţimea timp de câteva minute în locul unui prim-plan cu papa.


Un prezentator al Radio Vatican a a spus ulterior că papa a decis să nu citească predica. Papa, îmbrăcat în veştminte de culoare roşie, a continuat să prezideze ceremonia şi a citit fragmente din Liturghie.

Cardinali, preoţi şi episcopi au luat parte la ceremonia care marchează, potrivit tradiţiei biblice, intrarea lui Isus în Ierusalim, cu câteva zile înainte să fie vândut, judecat şi executat prin răstignire.

Clericii, alături de participanţi din mulţime, au ţinut în mâini frunze de palmier şi ramuri de măslini în timpul slujbei care marchează începerea Săptămânii Sfinte, o perioadă plină de evenimente înaintea Paştelui.

Citește și : Cine este oligarhul care deține mall-ul în care a avut loc atacul terorist din Moscova

Din cauza problemelor la genunchi, de peste un an, Francisc prezidează liturghiile stând aşezat lângă altar, iar un cardinal îndeplineşte rolul de principal oficiant.

După liturghie, Francisc a rostit, ca în fiecare duminică, rugăciunea şi binecuvântarea Angelus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump spune că Iranul a acceptat să NU se doteze „niciodată” cu arma nucleară

Preşedintele american Donald Trump a susţinut, într-un mesaj lung publicat pe reţeaua sa Truth Social, că „Republica Islamică Iran” tocmai „a acceptat să nu...

România cere un protocol de autodistrugere pentru dronele navale ucrainene

România ar dori ca dronele navale ucrainene să se autodistrugă în apropierea apelor ei, după un incident din 5 iunie, când o dronă ucraineană,...

Psihologii au stabilit ce oameni sunt mai deschiși față de operațiile estetice

Psihologii au stabilit ce tipuri de oameni sunt mai deschiși față de operațiile estetice. Pe listă sunt persoanele care au tulburări de personalitate, narcisiști...

Secretul ascuns peste trei decenii în cel mai faimos cântec al Cupei Mondiale

„World in Motion”, imnul lansat de Anglia pentru Cupa Mondială din 1990, continuă să fie considerat cel mai de succes cântec dedicat naționalei la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.