StiripesurseExterneIsraelul va opri războiul în Gaza doar după ce ostaticii vor...

Israelul va opri războiul în Gaza doar după ce ostaticii vor fi eliberaţi, declară ministrul apărării

Publicat:

Israelul va opri războiul în Gaza doar după ce ostaticii vor fi eliberaţi, declară ministrul apărării

Israelul nu va pune capăt războiului său în Fâşia Gaza până când Hamas nu va elibera ostaticii, a declarat luni la Washington ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, după ce Consiliul de Securitate al ONU a votat pentru o “încetare a focului imediată”, potrivit AFP.

“Nu avem dreptul moral să oprim războiul atât timp cât mai sunt ostatici în Gaza”, a declarat Yoav Gallant înaintea unei întâlniri cu consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, şi cu secretarul de stat american, Antony Blinken, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Cum a ajuns Rusia în vizorul ISIS

Guvernul israelian a apreciat luni că abţinerea SUA în timpul votării rezoluţiei ONU în favoarea unei încetări a focului năruie eforturile sale de război şi de eliberare a ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, premierul israelian Benjamin Netanyahu decizând în acest context să nu trimită o delegaţie israeliană aşteptată la Washington.

“Această retragere năruie atât efortul de război, cât şi eforturile vizând eliberarea ostaticilor, pentru că aceasta dă speranţe Hamas că presiunea internaţională îi va permite să obţină o încetare a focului fără eliberarea ostaticilor noştri”, susţine într-un comunicat biroul premierului Netanyahu.


După cinci luni şi jumătate de război, Consiliul de Securitate al ONU a cerut pentru prima oară o încetare imediată a focului, după abţinerea de la vot a SUA, aliat al Israelului, care s-a opus prin veto proiectelor de rezoluţii anterioare.

Preşedintele american Joe Biden i-a cerut premierului Benjamin Netanyahu să trimită o delegaţie la Washington pentru consultări cu privire la planurile Israelului de a lansa o ofensivă pe scară largă asupra oraşului Rafah din Fâşia Gaza, căreia Washington i se opune.

SUA s-au declarat luni “extrem de dezamăgite” faţă de anularea vizitei delegaţiei israeliene de rang înalt, o decizie care ar putea tensiona şi mai mult relaţia deja tensionată între Israel şi marele său aliat, notează AFP.

Citește și : Cine este oligarhul care deține mall-ul în care a avut loc atacul terorist din Moscova

În acest context, SUA au afirmat luni că vor găsi o cale de a avertiza Israelul împotriva unei ofensive la Rafah. “Credem că acest tip de invazie pe scară la largă ar fi o eroare”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, subliniind că secretarul de stat Antony Blinken va discuta despre Rafah cu ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, care se află la Washington.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China propune aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu R.Moldova, în numele păcii și dezvoltării

Armata Populară de Eliberare a Chinei este pregătită să aprofundeze schimburile și cooperarea cu Armata Națională a Republicii Moldova, contribuind împreună la promovarea păcii...

Deputații se întrunesc vineri în ședință plenară. Pe agendă, zeci de proiecte de lege, inclusiv 12 cu sigla UE

Deputații se vor întruni vineri, 2 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului se...

Averea de nabab a fostului şef de la Moldatsa

Fostul administrator al Moldatsa, Dumitru Vangheli, și-a depus declarația de avere la încetarea mandatului, după ce a demisionat în contextul scandalului privind informațiile false...

Majoritatea parlamentară a respins toate propunerile fracțiunii Socialiștilor

Majoritatea parlamentară a respins toate propunerile fracțiunii Socialiștilor de pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare. Toate propunerile au vizat invitarea membrilor Guvernului și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.