StiripesurseDiasporaViktor Orban vorbește despre apărarea Ungariei și spune că nu se...

Viktor Orban vorbește despre apărarea Ungariei și spune că nu se bazează pe NATO sau UE

Publicat:

Apărarea Ungariei “nu este sarcina NATO sau a Uniunii Europene, ci este sarcina noastră”, a declarat miercuri în Parlament premierul Viktor Orban la învestirea noului şef al Statului Major al forţelor armate ungare, relatează MTI, potrivit agerpres.

Preşedintele Janos Ader l-a învestit pe generalul Ferenc Korom în funcţia de şef al Statului Major al armatei, în locul lui Tibor Benko care în prezent ocupă funcţia de ministru al apărării.

Citește și: Coreea de Nord amenință că anulează summitul prevăzut la 12 iunie cu Donald Trump

Cu această ocazie, Viktor Orban a declarat că o Ungarie puternică nu poate exista fără o armată puternică. “O naţiune care este incapabilă să se apere singură nu merită să fie o naţiune”, a mai spus el.

După eforturile reuşite de modificare a Constituţiei, de a legifera politici privind comunităţile maghiare din străinătate, economia şi sprijinul pentru familie, prioritatea pentru noul guvern este consolidarea securităţii naţionale, a spus Orban. Bugetul alocat armatei ungare se va dubla în următorii ani, a mai spus el.


Citește și: 4000 de angajați ai Google cer gigantului IT să nu mai colaboreze cu armata americană

Ungaria a fost martoră la conflictele armate care au izbucnit în ţările vecine în anii ’90, a spus Orban. În prezent, milioane de migranţi sunt gata să intre în ţară, a adăugat el.

Viktor Orban i-a cerut generalului Ferenc Korom să pună bazele unei armate moderne şi puternice care să poată face faţă provocărilor actuale, care să poată prelua sarcinile forţelor armate ale oricărei ţări şi care să devină atractivă pentru tinerii care sunt cheia unei armate puternică, a mai spus el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.