StiripesurseExterneItalia extinde un program prin care copiii membrilor mafiei sunt luaţi...

Italia extinde un program prin care copiii membrilor mafiei sunt luaţi şi îndepărtaţi de familie

Publicat:

Italia extinde un program prin care copiii membrilor mafiei sunt luaţi şi îndepărtaţi de familie

Italia a anunţat marţi extinderea la Sicilia şi la regiunea Napoli a unui program menit să împiedice copiii aflaţi în situaţii de risc să calce pe urmele părinţilor lor mafioţi, îndepărtându-i de familiile lor, relatează AFP.

Înfiinţat în 2012, programul urmăreşte să rupă ciclul în care în clanurile mafiote puterea este transmisă din generaţie în generaţie prin legături de sânge, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Cum a ajuns Rusia în vizorul ISIS

“Acesta este un moment istoric în lupta împotriva mafiei”, a subliniat ministrul justiţiei, Carlo Nordio, care a prezentat un protocol semnat de cinci miniştri şi de Conferinţa episcopală italiană.

Programul “Liberi di Scegliere” (“Liberi să aleagă”) a fost fondat de judecătorul pentru copii Roberto Di Bella în Calabria, unde se află cea mai puternică organizaţie criminală din peninsulă, ‘Ndrangheta.


Acum, programul va fi extins la alte două bastioane majore ale crimei organizate din ţară: Sicilia, unde este sediul Cosa Nostra, şi Campania, regiunea a cărei capitală este Napoli, unde Camorra face ravagii.

“La vârsta de opt ani, copiii sunt învăţaţi să tragă. La opt ani, ei vând crack”, a declarat Chiara Colosimo, preşedinta comisiei parlamentare antimafia.

Judecătorul Roberto Di Bella a declarat că a văzut cazuri de copii forţaţi să îşi ucidă mamele pentru a apăra onoarea familiei, dar a avut de-a face şi cu copii “care încă mai au lumină în ochi, care speră la o viaţă diferită”.

De la lansarea programului, aproximativ 150 de copii au fost plasaţi în familii adoptive sau în comunităţi din locaţii secrete din Italia, unde descoperă viaţa în afara clanurilor mafiote. Potrivit lui Roberto Di Bella, 30 de mame au ales să îşi urmeze copiii, iar şapte dintre ele au devenit colaboratoare ale justiţiei.

În prezent judecător în Catania, el spune că a primit scrisori de la lideri mafioţi încarceraţi care îi mulţumesc pentru că a ajutat la salvarea copiilor lor. “Şefi mafioţi importanţi au devenit, de asemenea, colaboratori ai statului pentru a-şi proteja copiii, inclusiv unul care a spus că o face pentru nepoţii săi”, a declarat el pentru AFP.

Citește și : Cine este oligarhul care deține mall-ul în care a avut loc atacul terorist din Moscova

O scrisoare trimisă lui Roberto Di Bella, văzută de AFP, a fost scrisă de un naş mafiot care a decis să devină martor al acuzării. “Mi-am amintit când eram eu copil, atunci mi l-am imaginat pe fiul meu (…) Am făcut alegerea corectă”, a scris mafiotul. “Un părinte este gata să îşi dea viaţa pentru fiul său. Pentru copiii mei şi pentru soţia mea, m-am gândit să o schimb pe a mea”, mărturiseşte el.

Ministrul familiei, Eugenia Roccella, spune că femeile din clanurile mafiote au un rol esenţial în acest program. Cultura populară modernă şi mass-media le prezintă adesea pe soţiile mafiote ca fiind cele care trag sforile în spatele scenei. “Dar asta este ficţiune. Este imposibil să existe vreo formă de emancipare a femeilor în această cultură, care în realitate le violează şi le distruge”, a declarat ministrul. “Rolul femeilor este de a rupe cureaua de transmisie culturală (…) prin nesupunere”, în special prin faptul că se sustrag ele însele şi copiii lor din rândul mafiei, a declarat Eugenia Rocella.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.