StiripesursePoliticăŞor se află de la sfârşitul lunii februarie în Rusia, de...

Şor se află de la sfârşitul lunii februarie în Rusia, de unde atacă la adresa puterea de la Chişinău

Publicat:

Şor se află de la sfârşitul lunii februarie în Rusia, de unde atacă la adresa puterea de la Chişinău

Oligarhul fugar Ilan Şor se află din 25 februarie la Moscova, a declarat duminică seara şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Chişinău (IGP) Viorel Cernăuţeanu într-o emisiune la un post de televiziune local, în timp ce experţi de la Chişinău afirmă că Moscova intenţionează să-l folosească pentru a destabiliza situaţia din Republica Moldova în perspectiva alegerilor prezidenţiale din acest an şi a celor parlamentare de anul viitor, potrivit  NewsMaker.

“Dacă ruşii ar fi cooperanţi şi ne-ar da toată informaţia şi dacă ar respecta cadrul legal, aşa cum prevăd acordurile şi tratatele internaţionale şi, în mod special, Convenţia Interpol, ar fi trebuit să-l reţină şi să-l extrădeze”, a declarat şeful IGP.

Citeşte şi: Trei vameşi au fost reţinuţi la Aeroportul Internațional Chișinău – Stiripesurse.md

În linii generale în acest domeniu, cooperarea între Republica Moldova şi Federaţia Rusă este una bună, având în vedere că Moscova a extrădat de-a lungul timpului în Republica Moldova mai mulţi cetăţeni moldoveni certaţi cu legea. Însă, regulile nu sunt aplicate şi în cazul lui Ilan Şor, afirmă oficialul moldovean.

Întrebat de ce Ilan Şor, care anterior îşi găsise refugiu în Israel, s-a mutat în Rusia, şeful IGP a opinat că, probabil, astfel este mai uşor să primească indicaţiile Moscovei cu privire la Republica Moldova. “Cred că a fost necesar să stea acolo pentru că îi este mai comod, mai la îndemână şi mai sigur” decât prin videoconferinţă, a spus el.


Şor se află de la sfârşitul lunii februarie în Rusia, de unde atacă la adresa puterea de la Chişinău

Federaţia Rusă a recunoscut că Ilan Şor se află pe teritoriul său, după ce înainte negase acest lucru. Într-un răspuns recent pentru Chişinău, Kremlinul a precizat că nu îl poate nici aresta şi nici extrăda în Republica Moldova, făcând trimitere la prevederile articolului 3 din Constituţia Interpol, care “interzice întreprinderea oricăror intervenţii sau activităţi cu caracter politic, militar, religios sau rasial”.

Potrivit IGP, în perioada noiembrie 2023-februarie 2024, deşi este dat în căutare internaţională, Şor a reuşit să părăsească Israelul de cinci ori. De cele mai multe ori, el a plecat în Rusia.

Pe 14 februarie, Şor a declarat pentru presa rusă că nu exclude că s-ar putea muta definitiv în Federaţia Rusă, acolo unde se află soţia – cunoscuta cântăreaţă rusă Jasmin – şi copiii săi.

Şor se află de la sfârşitul lunii februarie în Rusia, de unde atacă la adresa puterea de la Chişinău

Ilan Şor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, odată cu fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc. Potrivit unor investigaţii jurnalistice, în Israel oligarhul ar fi trăit în lux. De acolo, potrivit oamenilor legii, el ar fi continuat să se implice în politica de la Chişinău, iniţial prin intermediul partidului său care îi purta numele, declarat neconstituţional între timp, iar ulterior prin intermediul formaţiunilor politice afiliate lui.

În aprilie 2023, Curtea de Apel l-a condamnat pe Ilan Şor la 15 ani de închisoare în dosarul “Frauda bancară” şi a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei (moldoveneşti). Şor a acuzat magistraţii că s-ar fi subordonat ordinelor politice şi a declarat că decizia Curţii de Apel “îl lasă rece şi că nu are de gând să se conformeze acesteia”.

Ilan Şor se află pe lista neagră a guvernelor SUA şi Marii Britanii. La fel, el figurează pe listele de sancţiuni impuse inclusiv de Canada şi UE pentru legături cu Kremlinul şi tentative de destabilizare a Republicii Moldova, conform media citate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima reacţie a lui Nicuşor Dan după explozia de la Constanţa

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că a fost informat despre explozia unei drone marine în Portul Constanța precizând că forțele de ordine și structurile...

VIDEO Poliţiştii au prins un tânăr căutat pentru escrocherie

Un tânăr de 24 de ani, anunțat în căutare, a fost reținut de polițiștii din Ialoveni. Potrivit IGP, infractorul a fost condamnat anterior la...

Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a fost ales președinte al Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice. Mandatul prevede...

Şoşoacă şi Şor în tandreţuri antieuropene la „Davosul” lui Putin

Europarlamentara „suveranistă” Diana Șoșoacă, aflată într-o vizită în Rusia, unde participă la lucrările Forumului Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, numit și „Davosul” lui Putin,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.