StiripesurseExterneCEDO a pronunțat 24 de hotărâri în privința Republicii Moldova în...

CEDO a pronunțat 24 de hotărâri în privința Republicii Moldova în anul 2023

Publicat:

CEDO a pronunțat 24 de hotărâri în privința Republicii Moldova în anul 2023

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat 24 de hotărâri în privința Republicii Moldova în anul 2023, în fiecare cauză fiind constatată cel puțin o încălcare a Convenției. La fel, au fost luate 34 de decizii cu privire la scoaterea de pe rol a cauzelor sau declararea inadmisibilității acestora.

Raportul Agentului guvernamental cu privire la măsurile întreprinse în vederea executării hotărârilor și a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului a fost aprobat de Guvern și urmează a fi prezentat Parlamentului pentru informare, transmite IPN, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

Ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că încălcările Convenției constatate de Curte sunt preponderent activități sau inactivități ale autorităților statului, așa ca: organul de urmărire penală, procuratură, instanțe de judecată, executori judecătorești, organe ale administrației publice locale, centre de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități ș.a.

Prin hotărârile și deciziile devenite definitive în anul 2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis acordarea compensațiilor reclamanților în mărime de 369 765 euro (pentru anul 2022 suma a constituit 545 947 euro).


Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.