StiripesurseSinteze53 de persoane au fost rănite în timpul aterizării de urgenţă...

53 de persoane au fost rănite în timpul aterizării de urgenţă a unui avion Saudia la Jeddah

Publicat:

Cincizeci şi trei de persoane au fost rănite, dintre care una grav, luni seară, în timpul aterizării de urgenţă a unui avion al companiei naţionale saudite Saudia la Jeddah, transmite AFP, potrivit agerpres.

Aparatul Airbus A330 decolase de la Medina (vestul Arabiei Saudite) şi se îndrepta spre Dacca, capitala Bangladeshului, având la bord 141 de pasageri şi 10 membri de echipaj.

Citește și : Un an de la atentatul din Manchester. Theresa May și prinţul William, alături de familii la o ceremonie în memoria victimelor

La scurt timp, piloţii au constatat o defecţiune la sistemul hidraulic, în urma căreia trenul de aterizare din faţă s-a blocat, a informat Biroul de anchete al Aviaţiei civile saudite, într-un comunicat citat de agenţia oficială SPA.

‘Pasagerii au fost evacuaţi. Cincizeci şi doi dintre ei au fost răniţi uşor, în timp ce o pasageră a suferit mai multe fracturi şi se află acum sub îngrijire medicală’, a precizat sursa citată.


Potrivit acesteia, ‘a fost deschisă o anchetă mai aprofundată’.

Conform presei saudite, avionul a efectuat mai multe volte deasupra aeroportului din Jeddah (400 km sud de Medina) înainte de a începe aterizarea de urgenţă.

În ianuarie 2004, un Boeing 767 al companiei naţionale saudite a efectuat o aterizare de urgenţă asemănătoare la Medina, incident soldat cu 29 de răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.