StiripesurseDiasporaProteste în faţa Parlamentului Moldovei împotriva schimbării sistemului electoral

Proteste în faţa Parlamentului Moldovei împotriva schimbării sistemului electoral

Publicat:

O serie de organizaţii ale societăţii civile din Republica Moldova, cu sprijinul reprezentanţilor mai multor formaţiuni politice de opoziţie, desfăşoară duminică o acţiune de protest faţă de modificarea sistemului electoral, din cel proporţional în unul mixt, propus de Partidul Democrat – de guvernare- şi susţinut de socialiştii proruşi ai preşedintelui Igor Dodon, relatează mass-media de peste Prut.

În timp ce în faţa parlamentului opoziţia protestează faţă de modificarea sistemului de vot şi acţiunile actualei guvernări, autorităţile organizează în Piaţa Marii Adunări Naţionale “Campionatul Mondial Poliatlon – Bodyguard 2017”, potrivit Independent.md.

Cu aceasta ocazie, Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) va fi închisă, iar pe perioada evenimentului, de la 06.00 până la 21:.00, traficul rutier pe bd. Stefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul străzilor Puşkin şi Bănulescu-Bodoni, va fi suspendat.

Protestului organizat de societatea civilă şpartidele extraparlamentare de opoziţie s-au alăturat şi moldovenii stabiliţi cu traiul peste hotare. Astfel, cetăţenii moldoveni stabiliţi în Germania au anunţat că vor ieşi în stradă pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de schimbarea sistemului electoral.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.