StiripesurseȘtirile zileiDorin Recean, la Sângerei: Datorită investițiilor de peste 420 de mii...

Dorin Recean, la Sângerei: Datorită investițiilor de peste 420 de mii de lei, a fost reparată fațada Casei de Cultură

Publicat:

Dorin Recean, la Sângerei: Datorită investițiilor de peste 420 de mii de lei, a fost reparată fațada Casei de Cultură

Vizita prim-ministrului Dorin Recean în raionul Sângerei a început la Casa de Cultură din satul Coșcodeni, renovată prin Programul guvernamental „Satul European Expres”. Datorită investițiilor de peste 420 de mii de lei, a fost reparată fațada Casei de Cultură, iar cei circa 2500 de locuitori ai regiunii beneficiază de condiții mai bune în cadrul instituției.

În discuții cu premierul Dorin Recean, directoarea Casei de Cultură, Valentina Dînga, a menționat că renovarea edificiului motivează oamenii din localitate să organizeze mai multe  evenimente culturale. „Această Casă de Cultură a devenit o carte de vizită a satului nostru”, a spus directoarea, Valentina Dînga.

Ulterior, premierul Dorin Recean a mers la piața din comuna Coșcodeni, organizată în zilele de joi pentru locuitorii din 4 raioane: Sângerei, Telenești, Fălești și Ungheni. Șeful Executivului a discutat cu vizitatorii pieții despre îngrijorările pe care le au, schimbările la care se așteaptă și importanța parcursului european al țării noastre pentru dezvoltarea comunităților.

„Moldova Europeană înseamnă sate și orașe confortabile, cu servicii publice de calitate și locuri de muncă în localități. Guvernul construiește Europa aici, la noi acasă, prin proiectele de dezvoltare a comunelor noastre, implementate prin Programul „Satul European”, dar și prin valorile pe care le împărtășim cu toții – democrație, libertate și, cel mai important, pace”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

La rândul său, cetățenii au informat premierul despre preocupările cu care se confruntă: necesitatea îmbunătățirii condițiilor de trai în localități, accesul la apă și apeduct, modernizarea infrastructuri locale, echitatea pensiilor și necesitatea unor acțiuni mai ferme din partea autorităților pentru asigurarea unei justiții care să facă dreptate.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

Uniunea Europeană introduce reguli noi privind salariile

Uniunea Europeană introduce noi reguli privind transparența salarială, măsuri care urmăresc să reducă diferențele de plată dintre femei și bărbați și să ofere angajaților...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.