StiripesurseSocialLiderii PSRM s-au întâlnit cu Janis Mazeiks, șeful Delegației Uniunii Europene...

Liderii PSRM s-au întâlnit cu Janis Mazeiks, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău. Ce au discutat

Publicat:

Liderii PSRM s-au întâlnit cu Janis Mazeiks, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău. Ce au discutat

În cursul dialogului, au făcut un schimb de opinii cu privire la situația social-politică și economică din Republica Moldova, dar și din regiune.

Citește și: Igor Dodon sfidează Ziua Europei şi iese la Marșul Victoriei

Igor Dodon scrie că a vorbit despre acțiunile de organizare a Marșului Victoriei în ziua de 9 Mai. Dodon:

“Am menționat că acest marș este organizat în Moldova în fiecare an anume pe data de 9 mai, exprimându-mi îngrijorarea față de decizia autorităților de a marca Ziua Europei la fel pe 9 mai, în Piața Marii Adunări Naționale, deși până acum Ziua Europei era sărbătorită pe data de 8 mai. Consider că este o provocație din partea guvernării și trebuie de întreprins toate măsurile pentru a evita orice destabilizări. Am informat oficialul european despre practicile nocive ale guvernării PAS de a adopta legi cu încălcarea normelor democratice, a legislației naționale și internaționale. Ne-am referit la legea privind pilotarea votului prin corespondență”. A declarat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.