StiripesurseDiasporaFranța: Protestele împotriva politicii lui Macron au avut amploarea dorită de...

Franța: Protestele împotriva politicii lui Macron au avut amploarea dorită de organizatori

Publicat:

Câteva zeci de mii de francezi au protestat sâmbătă împotriva politicii preşedintelui Emmanuel Macron, dar manifestaţiile nu au avut amploarea dorită de organizatori, relatează AFP. Mitingurile au fost convocate de peste 60 de organizaţii – partide de stânga, sindicate şi asociaţii, potrivit agerpres.

La Paris, cabinetul Occurrence angajat de mai multe organizaţii media, printre care şi France Presse, a estimat că au fost 31.700 de participanţi; sindicatul CGT susţine că au fost 80.000, iar prefectura a anunţat 21.000. Au fost mobilizaţi 1400 de poliţişti şi au fost reţinute circa 40 de persoane.

Citește și : Kim Jong-un și Moon Jae-in s-au întâlnit în zona demilitarizată dintre cele două Corei

CGT afirmă că în întreaga ţară au fost 250.000 de manifestanţi.

Pe 22 martie, protestele de stradă din Franţa au reunit 323.000 de persoane potrivit ministerului de interne, sau 500.000 potrivit CGT.


Nemulţumirile exprimate sâmbătă sunt legate de efectele sociale ale reformelor promovate de Macron, arată AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.