StiripesurseSocialUniunea Europeană și PNUD sprijină Republica Moldova să avanseze pe calea...

Uniunea Europeană și PNUD sprijină Republica Moldova să avanseze pe calea tranziției verzi

Publicat:

Uniunea Europeană și PNUD sprijină Republica Moldova să avanseze pe calea tranziției verzi

Uniunea Europeană (UE) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a demarat un nou proiect de 10 milioane de euro care va sprijini autoritățile Republicii Moldova în eforturile de avansare a agendei de transformare verde. Lansarea proiectului UE-PNUD „Facilitarea unei tranziții verzi incluzive în Republica Moldova”, cu o durată de patru ani, a avut loc ieri, de Ziua Europei, la Chișinău, în cadrul Orășelului European, transmite MOLDPRES.

Proiectul, centrat pe Pactul Verde al UE – un set de inițiative de politici care urmează să fie transpuse de Moldova în procesul său de aderare la UE, va crește gradul de conștientizare, va consolida capacitățile și va încuraja investițiile într-o economie cu emisii scăzute și eficientă din punct de vedere al resurselor. Toate acestea cu scopul final de a atinge neutralitatea climatică și de a îndeplini astfel angajamentele asumate prin Acordul de la Paris.

„Proiectul avansează eforturile de tranziție verde ale țării. Acesta își propune să creeze premisele pentru adoptarea tehnologiilor și practicilor verzi de către sectorul privat, de către cetățenii moldoveni în viața lor de zi cu zi și încurajează dezvoltarea afacerilor responsabile față de mediul înconjurător. Vom sprijini soluții verzi inovatoare în diferite sectoare economice, cum ar fi introducerea principiilor economiei circulare de a reduce consumul, de a reutiliza/repara și recicla. Astfel, vom facilita crearea de noi oportunități de afaceri, mai eficiente și cu presiuni reduse asupra mediului”, a menționat Daniela Gasparikova, Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Proiectul va sprijini testarea soluțiilor verzi inovatoare în diferite sectoare ale economiei. Totodată, vor fi puse în practică noi modele de afaceri care vizează reciclarea, reutilizarea și repararea.

Citește și: Cifrele Recensământului până la ora actuală


„Tranziția către o economie verde este necesară nu doar pentru conservarea planetei noastre, dar și pentru că reprezintă numeroase oportunități economice. Prin investițiile în surse de energie regenerabilă, infrastructură durabilă și tehnologii verzi, Europa poate crea noi locuri de muncă, poate stimula inovația și poate impulsiona creșterea economică. În plus, tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon va reduce dependența noastră de combustibilii fosili, va îmbunătăți calitatea aerului și va spori bunăstarea generală a cetățenilor noștri. În acest context, Pactul Verde al UE servește drept plan al Europei de dezvoltare fără emisii de carbon, cu scopul de remodelare a UE într-o economie eficientă din punct de vedere al resurselor și competitivă”, a declarat Solomon Ioannou, manager de programe, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

Un alt obiectiv al proiectului vizează implementarea principiilor de responsabilitate extinsă a producătorului, promovarea tehnologiilor de energie regenerabilă, înființarea plantațiilor energetice pentru producția de combustibil solid din biomasă, testarea măsurilor de mobilitate durabilă și transport ecologic și modernizarea infrastructurii de monitorizare a calității aerului. Populația va fi încurajată să adopte practici ecologice în rutina zilnică, iar antreprenorii să dezvolte afaceri durabile, cu scopul de a crea un sprijin comun pentru cauza tranziției verzi.

img24003427

img24003427

img24003427

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psihologii explică de ce generațiile anilor ’60 și ’70 fac față mai bine dificultăților

Persoanele născute în anii '60 și '70 sunt mai reziliente nu pentru că au avut o educație mai bună. Psihologii spun că motivul real...

Suedia îi îndeamnă pe părinți să nu folosească telefoanele în preajma copiilor

Agenția de sănătate publică din Suedia le-a recomandat părinților să declare anumite zone ale locuinței drept spații fără telefoane și să pună telefoanele mobile...

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.