StiripesurseCultură și MediaDiverseMeryl Streep, recompensată cu un Palme d'Or onorific în timpul ceremoniei...

Meryl Streep, recompensată cu un Palme d’Or onorific în timpul ceremoniei de deschidere a festivalului de Film de la Cannes

Publicat:

Meryl Streep, recompensată cu un Palme d’Or onorific în timpul ceremoniei de deschidere a festivalului de Film de la Cannes

Actriţa americană Meryl Streep, o legendă a industriei de la Hollywood, a primit marţi seară, în cadrul ceremoniei de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes, un trofeu Palme d’Or onorific, care imortalizează “locul ei de neşters în istoria cinematografiei”, informează AFP.

“Ai schimbat felul nostru de a vedea femeile în lumea cinematografiei (….), ne-ai oferit o nouă imagine despre noi înşine”, a declarat actriţa franceză Juliette Binoche, care nu şi-a putut stăpâni lacrimile înainte de a-i înmâna artistei americane acest trofeu onorific, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

 

 


Meryl Streep, în vârstă de 74 de ani, a câştigat deja aproape toate premiile din industria de divertisment, inclusiv un număr record de 21 de nominalizări la Oscar – câştigând trei statuete -, însă nu a mai venit la Cannes de 35 de ani.

“Sunt atât de fericită că nu v-aţi plictisit de mine”, a spus vedeta americană, vizibil emoţionată, care a purtat o rochie drapată, de culoarea fildeşului.

Acest trofeu Palme d’Or onorific recompensează o carieră începută în 1977 de actriţa din “Julia” şi continuată cu “Kramer contra Kramer” – rolul care i-a adus primul ei premiu Oscar în 1979.

Meryl Streep, care s-a simţit în largul ei jucând în melodrame – precum “Iubita locotenentului francez” (1981) -, a avut roluri de neuitat interpretând o supravieţuitoare a Holocaustului în “Alegerea Sophiei” (care i-a adus al doilea premiu Oscar) şi pe Karen Blixen în “Departe de Africa” (1985). De altfel, vedeta americană a intrat marţi seară pe scena Festivalului de la Cannes pe muzica acestui film regizat de Sydney Pollack.

După ce a ajuns la vârsta de 40 de ani, rolurile ei au devenit tot mai puţine, s-a orientat rapid spre comedie şi a triumfat în 2006 cu evoluţia sa din filmul “Diavolul se îmbracă de la Prada”.

A câştigat cel de-al treilea premiu Oscar din carieră cu rolul din pelicula “Doamna de fier” (2012), în care a interpretat-o pe Margaret Thatcher.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Alte două trofee Palme d’Or onorifice vor fi atribuite în acest an pe Croazetă: unul pentru studioul de animaţie Ghibli, pe 20 mai, şi celălalt cineastului american George Lucas, creatorul francizei “Star Wars”, în cadrul ceremoniei de încheiere a festivalului.

Cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 14-25 mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apa din fântâni ar putea fi contaminată

Ploile torențiale din ultimele săptămâni au inundat terenuri agricole și gospodării din R. Moldova, crescând riscul contaminării apei din fântâni și izvoare. Specialiștii în...

Locuri rezervate la admitere pentru elevii şi studenţii romi

Copiii și tinerii de etnie romă vor avea o cotă de 10% din totalul locurilor disponibile la admiterea în clasa I și în clasa...

„Prima Casă” se scumpeşte din nou

Creditele imobiliare urmează să se scumpească în condițiile în care indicele de referință utilizat la calcularea dobânzilor pentru creditele acordate în cadrul Programului de...

Şeful propagandei ruse în Europa critică pe faţă Moscova

Oligarhul Konstantin Malofeev, considerat pe scară largă ca unul dintre principalii finanțatori ai propagandei ruse din Europa, a criticat deschis autoritățile de la Moscova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.