StiripesurseCultură și MediaDiverseMeryl Streep, recompensată cu un Palme d'Or onorific în timpul ceremoniei...

Meryl Streep, recompensată cu un Palme d’Or onorific în timpul ceremoniei de deschidere a festivalului de Film de la Cannes

Publicat:

Meryl Streep, recompensată cu un Palme d’Or onorific în timpul ceremoniei de deschidere a festivalului de Film de la Cannes

Actriţa americană Meryl Streep, o legendă a industriei de la Hollywood, a primit marţi seară, în cadrul ceremoniei de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes, un trofeu Palme d’Or onorific, care imortalizează “locul ei de neşters în istoria cinematografiei”, informează AFP.

“Ai schimbat felul nostru de a vedea femeile în lumea cinematografiei (….), ne-ai oferit o nouă imagine despre noi înşine”, a declarat actriţa franceză Juliette Binoche, care nu şi-a putut stăpâni lacrimile înainte de a-i înmâna artistei americane acest trofeu onorific, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

 

 


Meryl Streep, în vârstă de 74 de ani, a câştigat deja aproape toate premiile din industria de divertisment, inclusiv un număr record de 21 de nominalizări la Oscar – câştigând trei statuete -, însă nu a mai venit la Cannes de 35 de ani.

“Sunt atât de fericită că nu v-aţi plictisit de mine”, a spus vedeta americană, vizibil emoţionată, care a purtat o rochie drapată, de culoarea fildeşului.

Acest trofeu Palme d’Or onorific recompensează o carieră începută în 1977 de actriţa din “Julia” şi continuată cu “Kramer contra Kramer” – rolul care i-a adus primul ei premiu Oscar în 1979.

Meryl Streep, care s-a simţit în largul ei jucând în melodrame – precum “Iubita locotenentului francez” (1981) -, a avut roluri de neuitat interpretând o supravieţuitoare a Holocaustului în “Alegerea Sophiei” (care i-a adus al doilea premiu Oscar) şi pe Karen Blixen în “Departe de Africa” (1985). De altfel, vedeta americană a intrat marţi seară pe scena Festivalului de la Cannes pe muzica acestui film regizat de Sydney Pollack.

După ce a ajuns la vârsta de 40 de ani, rolurile ei au devenit tot mai puţine, s-a orientat rapid spre comedie şi a triumfat în 2006 cu evoluţia sa din filmul “Diavolul se îmbracă de la Prada”.

A câştigat cel de-al treilea premiu Oscar din carieră cu rolul din pelicula “Doamna de fier” (2012), în care a interpretat-o pe Margaret Thatcher.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Alte două trofee Palme d’Or onorifice vor fi atribuite în acest an pe Croazetă: unul pentru studioul de animaţie Ghibli, pe 20 mai, şi celălalt cineastului american George Lucas, creatorul francizei “Star Wars”, în cadrul ceremoniei de încheiere a festivalului.

Cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 14-25 mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 11.000 de persoane au fost angajate cu sprijinul ANOFM

Peste 11.000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă s-au angajat de la începutul anului, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței...

Ruslan Berzoi candidează la funcția de membru al Colegiului Disciplinar la CSM

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a inițiat procedura de verificare a avocatului Ruslan Berzoi, candidat la funcția de membru al Colegiului Disciplinar din cadrul...

VIDEO Șase primării din Hâncești au bătut palma pentru amalgamare

Localitățile Bălceana, Boghiceni, Lăpușna, Pașcani, Pervomaiscoe și Secăreni din raionul Hâncești au decis să se unească într-o primărie mai puternică. Acestea vor beneficia de...

Investiție de peste jumătate de milion de lei în serviciile de pediatrie și recuperare de la Glodeni

Copiii din raionul Glodeni vor beneficia de condiții mai bune pentru servicii de dezvoltare, fizioterapie și recuperare medicală, după modernizarea spațiilor din cadrul Centrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.