StiripesurseExterneRusia şi China ''vor apăra dreptatea în lume''

Rusia şi China ”vor apăra dreptatea în lume”

Publicat:

Rusia şi China ”vor apăra dreptatea în lume”

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis, joi, la Beijing, omologului său rus Vladimir Putin că China şi Rusia vor “apăra dreptatea în lume”, a informat Ministerul Afacerilor Externe al ţării asiatice, citat de EFE, potrivit stiripesurse.ro.

“În ciuda unor suişuri şi coborâşuri, relaţiile noastre s-au întărit şi au rezistat testului peisajului internaţional în schimbare. Suntem un bun exemplu pentru alte puteri în ceea ce priveşte respectul şi sinceritatea. Dezvoltarea legăturilor noastre este favorabilă păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune şi în lume”, a declarat Xi în cadrul întâlnirii cu uşile închise pe care a avut-o joi cu Putin.

Citeşte şi: Ultimele date despre premierul împuşcat în Slovacia – Stiripesurse.md

“Vom continua să ne consolidăm prietenia şi să apărăm dreptatea în lume”, a spus Xi în faţa lui Putin, care a sosit miercuri după ora locală 4:00 a.m. (20:00 GMT) pe aeroportul din capitala Beijing în prima sa vizită în străinătate după realegerea sa pentru un al cincilea mandat.

Rusia şi China ”vor apăra dreptatea în lume”

Potrivit Reuters, Xi a insistat totodată că China şi Rusia nu au ajuns uşor la relaţiile pe care le au în prezent şi că acestea ar trebui să fie preţuite şi îngrijite de ambele părţi.


China va fi întotdeauna un bun vecin, prieten şi partener de încredere reciprocă cu Rusia, a adăugat Xi, citat de televiziunea de stat.

Xi a calificat relaţiile dintre Beijing şi Moscova drept “propice păcii”.

Relaţia dintre China şi Rusia “nu este doar în interesul fundamental al celor două ţări şi popoare, ci este totodată propice păcii”, a apreciat Xi Jinping, citat de AFP.

Rusia şi China ”vor apăra dreptatea în lume”

La rândul său, Putin i-a transmis lui Xi că Moscova şi Beijingul au acumulat un “bagaj solid” de cooperare practică.

“Moscova şi Beijingul au acumulat într-adevăr un bagaj solid de cooperare practică”, a declarat Putin, citat de agenţiile de presă ruse, preluate de Reuters.

Locatarul de la Kremlin a mai insistat că această cooperare dintre Rusia şi China reprezintă un factor stabilizator pentru lume şi că nu este îndreptată împotriva nimănui. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.