StiripesurseExterneRegele saudit va fi supus unor teste medicale din cauza unei...

Regele saudit va fi supus unor teste medicale din cauza unei febre puternice

Publicat:

Regele saudit va fi supus unor teste medicale din cauza unei febre puternice

Regele saudit Salman bin Abdulaziz va fi supus unor teste medicale din cauza “temperaturii ridicate şi durerilor de articulaţii”, a anunţat agenţia de ştiri de stat SPA, preluată de Reuters şi AFP.

Examinarea medicală va fi efectuată la clinica regală de la palatul Al Salam din Jeddah, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Regele Salman, în vârstă de 88 de ani, “suferă de febră şi de dureri de articulaţii”, indică un comunicat al casei regale publicat de SPA, adăugând că echipa care îl tratează “a decis să efectueze teste”.

Regele Salman, custodele locurilor cele mai sfinte ale islamului, a devenit conducător al celui mai mare exportator de petrol din lume în 2015, după ce a fost prinţ încoronat şi vicepremier timp de doi ani şi jumătate.


Ţara este însă condusă propriu-zis de fiul său de 38 de ani, Mohammed bin Salman, numit prinţ moştenitor în 2017.

Sănătatea regelui în vârstă este un subiect rareori discutat în regatul din Golf, scrie AFP. Curtea regală a regală a dezvăluit totuşi în aprilie că regele Salman a fost internat în spitalul specializat Regele Faisal pentru “controale de rutină”, fiind externat mai târziu în aceeaşi zi.

Înainte de aceasta, ultima sa spitalizare data din mai 2022. După ce a efectuat o colonoscopie, regele a petrecut o săptămână la spital “pentru a se odihni”, a relatat atunci SPA.

În ultimii ani, regele Salman a apărut din ce în ce mai rar în public, alimentând zvonurile privind starea sa de sănătate.

El a suferit o operaţie la vezica biliară în iulie 2020 şi a fost spitalizat în martie 2022 pentru înlocuirea stimulatorului său cardiac.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Înainte de a accede la tron, regele Salman a fost guvernator al Riadului timp de decenii şi ministru al apărării.

Domnia sa a fost marcată de importante reforme sociale şi economice, efectuate de fiul său, care vrea să reducă dependenţa de petrol a Arabiei Saudite.

De asemenea, prinţul Mohamed bin Salman a desfăşurat o campanie de reprimare care i-a permis să-şi consolideze puterea, potrivit analiştilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului, Alexandru Munteanu în plenul Parlamentului pentru a oferi explicații cu privire la declarațiile publice ale...

Locuitori din Soroca, fără apă. Oamenii refuză contractele din cauza tarifului

Sute de locuitori ai municipiului Soroca nu au, de mai bine de o săptămână, apă la robinet. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei comisie...

Aplauze în Parlament în memoria lui Eugen Doga

Ședința Parlamentului a debutat astăzi cu un moment de reculegere și aplauze dedicate compozitorului Eugen Doga, decedat acum un an. Citește și: Partidul Nostru cere...

Partidul Nostru cere crearea unei comisie de anchetă privind escrocheriile telefonice

Deputații fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru” cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor. Citește și: Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.