StiripesurseCultură și MediaDiversePrima etapă a lucrărilor de conservare și restaurare a Circului de...

Prima etapă a lucrărilor de conservare și restaurare a Circului de Stat din Chișinău s-a încheiat

Publicat:

Prima etapă a lucrărilor de conservare și restaurare a Circului de Stat din Chișinău s-a încheiat

Cu o investiție de peste 2,2 milioane de euro din partea Uniunii Europene prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a fost încheiată prima etapă a lucrărilor de conservare și restaurare a Circului de Stat din Chișinău. Cu această ocazie, joi, 23 mai 2024, va fi organizată o conferință de presă.
Va participa președinta Maia Sandu, Ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, și reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md. Edificiul Circului din Chișinău are o valoare arhitecturală deosebită, iar în anul 2022 a fost inclus în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat, potrivit noi.md.
Menționăm că Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a alocat peste 1.800.000 euro, care au acoperit costurile pentru expertiza tehnică detaliată, pentru proiectare și pentru lucrări de reparație/conservare în prima etapă.
Acestea vor împiedica degradarea clădirii Circului din cauza factorilor externi. Costul estimat pentru finalizarea tuturor lucrărilor de conservare a întregului complex este estimat la peste 11.000.000 de euro.
Acest lucru ar putea fi realizat în viitor prin bugetul național sau finanțare suplimentară din partea partenerilor de dezvoltare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.