StiripesurseExterneFost responsabil al cancelariei preşedintelui Zelenski, acuzat de corupţie

Fost responsabil al cancelariei preşedintelui Zelenski, acuzat de corupţie

Publicat:

Fost responsabil al cancelariei preşedintelui Zelenski, acuzat de corupţie

Serviciul anticorupţie din Ucraina l-a acuzat miercuri pe fostul şef adjunct al cancelariei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de îmbogăţire ilegală în valoare de aproape 400.000 de dolari, un caz apărut în plină invazie rusă în ţară, relatează AFP.

De la începutul campaniei militare a Rusiei în Ucraina în februarie 2022, au ieşit la iveală o serie de cazuri de corupţie la scară mare în ţară, inclusiv în cadrul forţelor armate şi al structurilor guvernamentale, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: 3.000 de deţinuţi din Ucraina sunt gata să plece pe front

Conform Biroului ucrainean anticorupţie, acest fost responsabil din cadrul preşedinţiei de la Kiev, identificat de media ca fiind Andrii Smirnov, este acuzat că a achiziţionat bunuri imobiliare şi vehicule cu fonduri a căror origine este neclară.

“Este vorba de două autoturisme Mercedes-Benz şi Volkswagen, două motociclete Honda şi BMW, trei locuri de parcare în Kiev, un apartament în Liov (Lviv) şi un teren în Transcarpatia”, a precizat organismul de combatere a corupţiei, care l-a acuzat pe fostul înalt oficial că a transferat cea mai mare parte a acestor bunuri în proprietatea fratelui său, “păstrându-şi în acelaşi timp dreptul de a dispune de ele în întregime”.


Smirnov, care a fost concediat în martie, riscă până la zece ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Ucraina, care s-a confruntat cu probleme grave de corupţie chiar înainte de invazia rusă, s-a angajat să îşi intensifice eforturile de combatere a acestui flagel pentru a-şi susţine ambiţia de a adera la Uniunea Europeană şi a linişti donatorii occidentali.

Citește și: Adrian Băluțel: PSRM încearcă să limiteze accesul diasporei la vot

La începutul lunii mai, ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solski, a demisionat după ce a fost acuzat de însuşirea unor terenuri aflate în proprietatea statului.

În 2023, ministrul apărării, Oleksii Reznikov, a fost nevoit să se retragă din funcţie pe fondul unor scandaluri legate de deturnarea de fonduri în armată pentru achiziţionarea de muniţie şi diverse echipamente pentru soldaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alte două curți din Chișinău, reabilitate prin programul ‘Curtea Europeană’

Alte două curți din municipiul Chișinău au fost reabilitate prin programul „Curtea Europeană”. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a vizitat proiectele finalizate...

Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi va fi ajustată

Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi urmează să fie ajustată printr-un proiect care vizează eliminarea reglementărilor excesive pentru mediul de afaceri și simplificarea...

Franța cedează în fața caniculei: un mare festival, anulat în ultimul moment

Canicula extremă din Franța a dus la anularea Dub Camp, unul dintre cele mai importante festivaluri europene dedicate muzicii dub și reggae, programat în...

Legendara trupă de rock The Rolling Stones lansează al 25-lea album din carieră: ‘Foreign Tongues’

Trupa britanică The Rolling Stones a lansat vineri albumul „Foreign Tongues”, al 25-lea material de studio din carieră, succesorul discului „Hackney Diamonds” (2023), recompensat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.