StiripesurseExterneKremlinul avertizează împotriva utilizării armelor occidentale asupra teritoriului său

Kremlinul avertizează împotriva utilizării armelor occidentale asupra teritoriului său

Publicat:

Kremlinul avertizează împotriva utilizării armelor occidentale asupra teritoriului său

Kremlinul a denunţat joi apelurile unor aleşi americani de a autoriza Ucraina să folosească arme furnizate de Washington pentru a lovi teritoriul rus, văzând în aceasta o “escaladare”, relatează AFP.

Kievul cere să poată lovi cu arme occidentale bazele din spatele frontului şi poziţii ale Kremlinului situate pe teritoriul rus, lucru pe care europenii şi americanii îl interzic de teama de a provoca o agravare a conflictului, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: 3.000 de deţinuţi din Ucraina sunt gata să plece pe front

“La Washington şi în multe capitale europene, unii încearcă cu zel să provoace, să crească fără încetare nivelul de escaladare. În această privinţă, poziţia lor poate fi calificată drept iresponsabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, chestionat pe această temă de televiziunea rusă.

“Printre senatorii americani, printre membrii Congresului există multe capete înfierbântate care consideră că este de datoria lor să toarne gaz pe foc”, a spus Peskov.


Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a reacţionat cu sarcasm, cerând Ucrainei să lovească ambasada SUA din Moscova cu arme americane.

Cei doi responsabili ruşi au reacţionat la afirmaţiile unor aleşi americani favorabili ca Ucraina să poată lovi ţinte de pe teritoriul rus cu arme americane.

“Cred că trebuie să permitem Ucrainei să ducă războiul aşa cum ea consideră necesar”, a afirmat miercuri, în faţa jurnaliştilor, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.

“Ei trebuie să poată să riposteze. Şi nu cred că este o bună politică pentru noi să încercăm să le gestionăm eforturile la scară micro”, a adăugat el.

Colegul său, republicanul Michael McCaul a denunţat o restricţie impusă de administraţia preşedintelui Joe Biden, “periculoasă”, în opinia sa, pentru Ucraina, pentru că o condamnă să lupte “cu mâinile legate la spate”.

Citește și: Adrian Băluțel: PSRM încearcă să limiteze accesul diasporei la vot

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a manifestat indignarea faţă de intransigenţa europenilor şi americanilor, în timp ce ţara sa suferă de peste doi ani de lovituri lansate de pe teritoriul rus.

Ruşii “ne pot lovi de pe teritoriul lor, acesta este cel mai mare avantaj pe care îl are Rusia, iar noi nu putem face nimic sistemele lor (de armament) situate pe teritoriul rus cu armele occidentale. Nu avem dreptul să facem asta”, a denunţat el săptămâna trecută într-un interviu acordat AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

Revoltă în satul unde o fetiță de șapte ani ar fi fost agresată de un vecin. Oamenii cer dreptate

Cazul copilei de șapte ani, care ar fi fost abuzată sexual de către un vecin, provoacă teamă și furie deopotrivă în rândul localnicilor. Citește și:...

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.