StiripesurseDiasporaComisia Europeană nu comentează decizia CCR în cazul Kovesi

Comisia Europeană nu comentează decizia CCR în cazul Kovesi

Publicat:

Comisia Europeană nu comentează deciziile instanţelor naţionale, a transmis joi un purtător de cuvânt al executivului comunitar, ca reacţie după ce Curtea Constituţională a României a constatat un conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, potrivit agerpres.

‘Nu comentăm deciziile instanţelor naţionale. După cum ştiţi, lupta împotriva corupţiei este un domeniu pe care Comisia îl evaluează periodic în raporturile sale din Mecanismul de Cooperare şi Verificare’, a precizat purtătorul de cuvânt.

Citește și : Trump: Întâlnirile cu Coreea de Nord au fost ‘foarte pozitive’

Curtea Constituţională a României a constatat, miercuri, că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat că plenul Curţii, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea premierului cu privire la acel conflict de competenţă, constatându-se conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte determinat de refuzului şefului statului de a da curs cererii de revocare a şefei DNA.


Vezi şi: SUA. Au apărut primele imagini luate din telefonul atacatorului din Parkland – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.