StiripesurseEconomieCotaţia grâului este la cel mai ridicat nivel din ultimul an

Cotaţia grâului este la cel mai ridicat nivel din ultimul an

Publicat:

Cotaţia grâului este la cel mai ridicat nivel din ultimul an

Cotaţiile futures la grâu la bursa de la Paris au urcat luni la cel mai ridicat nivel din ultimul an, pe fondul intensificării îngrijorărilor cu privire la livrările din zona Mării Negre, după reducerea estimărilor privind recoltele din Rusia şi Ucraina ca urmare a vremii secetoase persistente, transmite Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Contractul cu livrare în luna septembrie, cel mai tranzacţionat la bursa Euronext, a urcat în cursul şedinţei de luni până la 267,50 euro pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni. Acest contract a crescut cu aproape 18% în cursul lunii mai.

Citeşte şi: 20 de mii de elevi vor beneficia de rechizite din partea României – Stiripesurse.md

Lipsa precipitaţiilor şi îngheţul târziu este aşteptat să afecteze culturile din Rusia, cel mai mare exportator mondial de grâu, ceea ce îi face pe unii observatori să îşi revizuiască estimările cu privire la recolta din acest an. De exemplu, firma de consultanţă IKAR şi-a revizuit luni estimările privind producţia de grâu a Rusiei de la 83,5 până la 81,5 milioane de tone.

Cotaţia grâului este la cel mai ridicat nivel din ultimul an

În cazul Ucrainei, Uniunea traderilor de cereale (UGA) şi-a revizuit şi ea estimările privind recolta de cereale şi oleagionoase din acest an, ca urmare a diminuării suprafeţelor însămânţate şi a vremii secetoase din luna mai.


Deteriorarea perspectivelor pentru regiunea Mării Negre a redirecţionat atenţia şi asupra condiţiilor mixte din alte zone exportare de grâu, cum este Uniunea Europeană, unde principalul producător Franţa este afectat de ploi persistente.

“Umiditatea excesivă persistă pentru o mare parte din Europa Occidentală în timp ce condiţiile secetoase persistă în Ucraina şi Rusia”, subliniază analiştii firmei de consultanţă Argus.

Bursa de cereale de la Chicago, unde se stabilesc preţurile de referinţă la nivel mondial a fost închisă luni cu prilejul Memorial Day, astfel că tranzacţiile s-au reorientat spre Euronext. Cu toate acestea, săptămâna trecută, cotaţiile futures la grâu la bursa de la Chicago au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 10 luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.