StiripesurseExterneUcraina va primi curând avioane F-16, dar mare parte a ajutorului...

Ucraina va primi curând avioane F-16, dar mare parte a ajutorului occidental întârzie (ministru)

Publicat:

Ucraina va primi curând avioane F-16, dar mare parte a ajutorului occidental întârzie (ministru)

Ucraina va primi ”foarte curând” primele avioane de vânătoare F-16, dar aproximativ jumătate din ajutorul militar occidental de care are mare nevoie soseşte cu întârziere, în timp ce Rusia se pregăteşte să deschidă încă un front în nordul Ucrainei, a declarat ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, într-un interviu publicat marţi de Reuters.

La mai mult de 27 de luni după lansarea invaziei în Ucraina, Rusia îşi suplimentează desfăşurarea de efective şi echipamente pe front, spune ministrul ucrainean, potrivit căruia trupele sale au reuşit să stabilizeze noul front deschis de Rusia în provincia ucraineană nord-estică Harkov, dar el crede că Rusia se pregăteşte pentru un nou asalt, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi : Parlicov: Gazul rusesc ar putea ajunge în R.Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers

“Obiectivul lor este de a deschide un nou front în nord pentru a începe să-şi folosească toate trupele şi puterea de foc împotriva noastră”, anticipează ministrul Rustem Umerov.

“Noi rezistăm, dar desigur că avem nevoie de mai multe arme, avem nevoie de mai multă putere de foc, avem nevoie de rachete cu rază lungă de acţiune”, a indicat el, referindu-se la ajutorul militar extern, despre care a afirmat că numai aproximativ jumătate soseşte în orizontul de timp promis. Or, “timpul este super-crucial şi, pentru a respinge atacurile, avem nevoie ca (livrările) să se facă fără întârziere”, a insistat ministrul ucrainean.


El a vorbit şi despre eforturile Ucrainei de a recruta noi soldaţi pentru completarea rândurilor armatei şi rotaţia trupelor epuizate. În timp ce pierderile umane suferite în războiul cu Rusia sunt în continuare păstrate secrete de Ucraina, insuficienţa efectivelor de luptă este considerată de unii analişti drept cea mai serioasă problemă a armatei ucrainene, care trebuie să facă faţă în prezent pe mai multe sectoare ale frontului acţiunilor ofensive ale trupelor ruse, care sunt mai numeroase şi mai bine echipate.

În urma adoptării noii legislaţii ce înăspreşte sancţiunile împotriva celor care încearcă să se sustragă mobilizării, peste 1,2 milioane de bărbaţi ucraineni şi-au actualizat online datele în evidenţele militare, a precizat ministrul ucrainean al apărării, fără a spune însă câţi soldaţi guvernul de la Kiev intenţionează – sau estimează că ar putea – să mobilizeze.

Ministrul Umerov estimează în schimb la circa 500.000 numărul soldaţilor desfăşuraţi de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate şi în apropierea graniţei cu Ucraina, susţinând că Moscova pregăteşte suplimentarea acestor efective cu încă 200.000-300.000 de soldaţi.

Citeşte şi : Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021

El a susţinut de asemenea că obiectivul Ucrainei este de a elibera întreg teritoriul ucrainean ocupat de Rusia, inclusiv Crimeea, în pofida contraofensivei ucrainene eşuate din vara trecută, dar prioritatea imediată pentru lunile următoare este de a ţine linia frontului şi de a consolida în acest timp capabilităţile armatei.

În acest sens Umerov a menţionat sosirea “foarte, foarte curând” a primelor avioane de vânătoare F-16, fără a da detalii despre numărul lor, adăugând că Ucraina continuă să-şi sporească producţia de arme şi drone, precum şi capacităţile de război electronic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului, Alexandru Munteanu în plenul Parlamentului pentru a oferi explicații cu privire la declarațiile publice ale...

Locuitori din Soroca, fără apă. Oamenii refuză contractele din cauza tarifului

Sute de locuitori ai municipiului Soroca nu au, de mai bine de o săptămână, apă la robinet. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei comisie...

Aplauze în Parlament în memoria lui Eugen Doga

Ședința Parlamentului a debutat astăzi cu un moment de reculegere și aplauze dedicate compozitorului Eugen Doga, decedat acum un an. Citește și: Partidul Nostru cere...

Partidul Nostru cere crearea unei comisie de anchetă privind escrocheriile telefonice

Deputații fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru” cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor. Citește și: Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.