StiripesurseȘtirile zileiSingura femeie care ocupa funcția de guvernator în Rusia, într-o regiune...

Singura femeie care ocupa funcția de guvernator în Rusia, într-o regiune extrem de bogată în petrol, a demisionat

Publicat:

Singura femeie care ocupa funcția de guvernator în Rusia, într-o regiune extrem de bogată în petrol, a demisionat

Criticată anul trecut din cauza afirmațiilor pe care le-a făcut despre războiul din Ucraina, Natalia Komarova, guvernatoarea din Hantî-Mansiisk, o regiune din Siberia bogată în petrol, a anunțat joi că demisionează din funcție, informează Reuters.

Într-o înregistrare video publicată pe canalul ei de Telegram, Komarova, care conducea regiunea cunoscută și sub numele de Yugra, de unde se obține peste 40% din producția totală de petrol a Rusiei, a afirmat că va avea un alt loc de muncă, pe care nu l-a precizat, chiar dacă mandatul ei nu expiră decât anul viitor.

Câteva ore mai târziu, Kremlinul a publicat o înregistrare video care îl arată pe președintele Vladimir Putin întâlnindu-se cu Ruslan Kukharuk, primarul orașului Tiumen, liderul de la Kremlin oferindu-i acestuia postul lui Komarova.

„Vă doresc succes și mult noroc în noua dumneavoastră funcție”, i-a spus Putin lui Kukharuk.

Când a fost întrebat despre schimbare, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a spus reporterilor că Putin a apreciat activitatea lui Komarova în calitate de guvernator.


„Yugra se dezvoltă și s-a dezvoltat în toți acești ani foarte dinamic”, a spus președintele rus, refuzând să comenteze viitorul lui Komarova.

Komarova, care nu a explicat de ce a demisionat, a fost aspru criticată anul trecut de un activist anti-război care a cerut ca ea să fie urmărită penal pentru discreditarea armatei ruse.

Această critică a venit după ce guvernatoarea a părut să sugereze că Moscova nu avea nevoie sau nu a fost pregătită pentru „operațiunea militară specială” din Ucraina.

Colaboratorii acesteia au declarat că remarcile ei au fost scoase din context și că Natalia Komarova susține armata rusă.

În înregistrarea video în care își anunță demisia, ea i-a mulțumit lui Putin pentru încrederea acordată și a vorbit despre eforturile depuse de forțele ruse pe linia frontului.

Komarova, în vârstă de 68 de ani, era singura femeie guvernator în funcție și se afla la conducerea administrației regionale din 2010.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Propagandiștii transnistreni sperie locuitorii din stânga Nistrului că vor avea pensie de 800 de lei, dacă se face reintegrarea

Limba rusă va fi interzisă, iar pensia va constitui 800 de lei -  acestea sunt sperietorile lansate în cadrul unei mese rotunde la Tiraspol,...

Un consilier municipal acuză Poliția de implicare în activitatea CMC. Cum explică IGP

Poliția neagă acuzațiile consilierului municipal din partea „Partidului Nostru”, Denis Șova, potrivit cărora oamenii legii ar fi verificat desfășurarea ședinței de astăzi a Consiliului...

Trump: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea...

Coraportorii APCE au discutat cu ministrul Popșoi despre reformele democratice și parcursul european al Moldovei

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu Zanda Kalniņa-Lukaševica și Antonio Gutiérrez Limones, coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.