Poliția neagă acuzațiile consilierului municipal din partea „Partidului Nostru”, Denis Șova, potrivit cărora oamenii legii ar fi verificat desfășurarea ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău (CMC).
Citește și: Geniștii intervin la Leova. Un obuz a fost descoperit în timpul unor lucrări
IGP a precizat pentru Realitatea.md, că prezența polițiștilor la ședințele CMC este una obișnuită și permanentă. Potrivit oamenilor legii, această activitate nu are nicio legătură cu verificarea, înregistrarea sau validarea desfășurării ședințelor.
Ceva mai devreme, alesul local Denis Șova a invocat că după ședința CMC mai mulți polițiști s-ar fi prezentat pentru a verifica dacă reuniunea a avut loc și pentru a stabili ora la care aceasta a început și s-a încheiat.
Potrivit consilierului municipal, angajații Poliției i-ar fi spus că acționează „la indicații primite de sus”.











