StiripesurseȘtirile zileiMedicamentele de uz veterinar vor putea fi înregistrate prin procedura simplificată

Medicamentele de uz veterinar vor putea fi înregistrate prin procedura simplificată

Publicat:

Medicamentele de uz veterinar vor putea fi înregistrate prin procedura simplificată

Procedura de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar, autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente, ar putea fi simplificată. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de Legislativ, comunică agenția Moldpres.

Citește și: Nu credeți falsurilor! MEC nu deschide nicio tabără militar-turistică

Potrivit documentului, pentru eliberarea certificatului de înregistrare a medicamentului de uz veterinar, autorizat de Agenția Europeană pentru Medicamente, solicitantul va depune o cerere la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Cererea va fi însoțită de caracteristicile medicamentului, un model de etichetă și prospectul acestuia în limba română. În prezent, cererea se depune concomitent cu dosarul normativ tehnic al medicamentului și cele două mostre de produs finit, prezentate în ambalajele în care urmează a fi comercializate.

Procedura de eliberare a certificatului de înregistrare pentru un medicament se va realiza în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii. Perioada de valabilitate care se va acorda pentru certificatul de înregistrare a medicamentului va fi corespunzătoare cu perioada autorizată de către Agenția Europeană pentru Medicamente.

În perioada stării de urgență, în țara noastră a fost permis importul medicamentelor de uz veterinar neînregistrate, dar înregistrate centralizat de Agenția Europeană pentru Medicamente, prevedere care a fost abrogată o dată cu încheierea stării de urgență.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.