StiripesurseExterneKremlinul stă cu ochii pe extrema dreaptă din Europa

Kremlinul stă cu ochii pe extrema dreaptă din Europa

Publicat:

Kremlinul stă cu ochii pe extrema dreaptă din Europa

Kremlinul a declarat luni că urmăreşte “cu atenţie” ascensiunea partidelor de extrema dreaptă – adeseori considerate ca fiind mai favorabile Rusiei – în Europa şi în Franţa în urma alegerilor pentru Parlamentul European, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Majoritatea (în Parlamentul European) va fi pro-europeană şi pro-ucraineană, dar putem vedea o dinamică a partidelor de dreapta care câştigă popularitate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov.

Kremlinul stă cu ochii pe extrema dreaptă din Europa

“Cu timpul, se pare că partidele de dreapta vor călca pe urmele (celor proeuropene) şi noi urmărim acest proces cu atenţie”, a adăugat el.

Referitor la Franţa, unde preşedintele Emmanuel Macron a convocat legislative anticipate ca urmare a succesului Adunării Naţionale (Rassemblement national /RN/, extrema dreaptă), Peskov a declarat că Rusia “nu vrea să se amestece în afacerile interne”, dar a asigurat că Moscova urmăreşte îndeaproape situaţia, mai ales că şeful statului francez a devenit unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai Kremlinului din cauza asaltului rusesc împotriva Ucrainei.

Kremlinul stă cu ochii pe extrema dreaptă din Europa

“Vom urmări cu atenţie toate aceste lucruri, cu atât mai mult având în vedere atitudinea extrem de neprietenoasă, chiar ostilă, a liderilor Franţei faţă de ţara noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.


Citeşte şi: Cum ar putea arăta viitorul Parlament European – Stiripesurse.md

RN a câştigat detaşat alegerile europarlamentare în Franţa duminică, ceea ce l-a determinat pe Emmanuel Macron să convoace alegeri legislative anticipate pentru 30 iunie şi 7 iulie.

Considerat mult timp pro-rus, partidul condus până acum doi ani de Marine Le Pen s-a distanţat de Moscova de la începutul ofensivei împotriva Ucrainei în februarie 2022, dar critică amploarea sprijinului pe care Macron doreşte să îl acorde Kievului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

Tofan îşi avertizează miniştrii: ‘Dacă nu voi vedea rezultate, vor urma schimbări’

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, afirmă că este pregătit să propună schimbări în echipa guvernamentală dacă ministerele nu vor livra rezultate. Declarațiile au fost făcute...

Vasile Tofan: Apropierea dintre cele două maluri va fi abordată pașnic și etapizat

Apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului va fi abordată pașnic, etapizat și fără escaladare. Vom menține pacea și stabilitatea pe ambele maluri și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.