StiripesurseDiasporaViitorul sistemului bancar elveţian este pus sub semnul întrebării

Viitorul sistemului bancar elveţian este pus sub semnul întrebării

Publicat:

Elveţienii se vor pronunţa duminică, 10 iunie, prin referendum, asupra unei propuneri vizând eliminarea capacităţii băncilor private de a “crea” bani prin acordarea de împrumuturi, una din caracteristicile cheie ale sistemului financiar timp de secole, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Potrivit rezultatelor sondajelor de opinie, iniţiativa denumită ‘Vollgeld’, căreia i se opun atât Guvernul cât şi Banca Naţională a Elveţiei, are şanse mici să fie adoptată. Însă, simplul fapt că o astfel de iniţiativă există, după ce organismele de reglementare din întreaga lume au impus restricţii dure băncilor, arată că în rândul opiniei publice există resentimente şi lipsă de încredere faţă de industria financiară.

Citeşte şi: Vaticanul ‘se leapădă’ rând pe rând de preoţii pedofili

Aceste opinii negative nu sunt cauzate doar de criza economică, ale cărei efecte se resimt în continuare. Alţi factori sunt programele de sprijinire a băncilor, inclusiv cel adoptat de Elveţia pentru grupul UBS în 2008, precum şi scandalurile provocate de comportamentul băncilor în dosarele de manipulare a indicatorilor de referinţă care au atras amenzi de miliarde de dolari.

Potrivit susţinătorilor iniţiativei ‘Vollgeld’, Banca Naţională a Elveţiei va fi singura entitate care va avea voie să creeze bani iar conturile bancare ale consumatorilor vor trebui să fie garantate în totalitate cu banii emişi de banca centrală. Susţinătorii susţin că astfel se va pune capăt bulelor de creştere a preţului activelor prin faptul că Banca Naţională va fi singura însărcinată să decidă care este cantitatea de bani din economie, chiar dacă analiştii UniCredit au pus sub semnul întrebării eficacitatea acestei măsuri.


Citeşte şi: Kim Jong-Un a implorat ‘în genunchi’ pentru un summit cu Trump (Rudy Giuliani) 

Guvernatorul Băncii Naţionale a Elveţiei, Thomas Jordan, s-a pronunţat împotriva iniţiativei într-un şir de interviuri şi discursuri, avertizând că ar putea afecta independenţa instituţiei. De asemenea, Asociaţia băncilor din Elveţia susţine că iniţiativa pune în pericol locuri de muncă, venituri din taxe şi prosperitatea Elveţiei.

“Nu există dovezi clare că ar reduce ciclurile de creditare de tip booms and busts (-un ciclu de tip expansiune-contracţie-). Dacă te uiţi la ultima criză financiară globală, nu ar fi ajutat în acea situaţie, care şi-a avut originea în străinătate şi în sectorul de investment banking”, a declarat analistul UniCredit, Daniel Vernazza.

Referendumurile sunt o obişnuinţă în sistemul de democraţie directă din Elveţia, mai multe astfel de plebiscite având loc în fiecare an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.