StiripesurseDiasporaAcces îngreunat în Parlamentul European pentru partidele care obţin la alegeri...

Acces îngreunat în Parlamentul European pentru partidele care obţin la alegeri un procent foarte limitat din voturi

Publicat:

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au convenit joi asupra unui prag menit să împiedice formaţiunile care obţin la alegeri un procent foarte limitat din voturi să fie reprezentate în Parlamentul European. Noul sistem ar urma să se aplice din 2024, relatează dpa, potrivit agerpres.

Următoarele alegeri europene sunt prevăzute să aibă loc la 23-26 mai anul viitor, într-un context dominat de temeri privind noi victorii pentru partidele eurosceptice şi populiste.

Citește și : Turcia: Peste 2.000 de persoane, condamnate la închisoare în procese privind lovitura de stat eşuată din iulie 2016

După îndelungate negocieri, statele membre ale UE au acceptat să introducă un obstacol în calea accesului în parlament al formaţiunilor mici. Astfel, fiecare stat membru ar urma să stabilească un prag minim între 2% până la 5% din voturi pentru ca un partid să poată intra în legislativ. Această regulă – care ar urma să se aplice numai în cazul circumscripţiilor cu mai mult de 35 de locuri – ar lăsa o serie de formaţiuni mici din ţări mari, cum sunt, în Germania, Alegătorii liberi sau Partidul Piraţilor, fără prea mari şanse de a ajunge să fie reprezentate în Parlamentul European.

Ministrul bulgar de externe, Ekaterina Zaharieva, a cărei ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, a salutat acordul survenit “după doi ani şi jumătate de negocieri” de a “moderniza anumite aspecte ale legislaţiei electorale a Uniunii”.


Măsura face parte dintr-un pachet de reforme care urmează să fie aprobat de europarlamentari. Reformele vizează de asemenea combaterea votului dublu, prin sancţionarea cetăţenilor care votează în mai multe state ale UE, precum şi procedurile de votare în ţări din afara UE şi îmbunătăţirea “vizibilităţii” partidelor politice din UE în ţările membre, dar şi introducerea de noi forme de desfăşurare a votului, inclusiv prin internet.

Citește și : Putin neagă speculațiile privind unele legături între Trump și Rusia

Reformele nu se vor putea însă aplica decât de la alegerile din 2024, întrucât Consiliul Europei – forul european pentru drepturile omului – cere să nu se facă modificări ale legislaţiei electorale într-un interval de 12 luni înainte de scrutin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.