StiripesurseCultură și MediaDiverseUn arhiepiscop, opozant al papei Francisc, acuzat de schismă în faţa...

Un arhiepiscop, opozant al papei Francisc, acuzat de schismă în faţa justiţiei

Publicat:

Un arhiepiscop, opozant al papei Francisc, acuzat de schismă în faţa justiţiei

Un arhiepiscop italian ultraconservator, unul dintre cei mai virulenţi opozanţi ai papei Francisc, a anunţat joi că a fost citat să se prezinte în faţa justiţiei de la Vatican pentru a răspunde acuzaţiilor de sciziune în raport cu suveranul pontif şi de respingere a Conciliului Vatican II, informează AFP.

Monseniorul Carlo Maria Vigano, în vârstă de 83 de ani, fost ambasador al Sfântului Scaun în Statele Unite, este acuzat de infracţiunea de schismă, pentru că “a negat legitimitatea papei Francisc” şi “a respins Conciliul Vatican II”, a scris el într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Potrivit unui document oficial al Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, puternicul departament al Vaticanului însărcinat cu dogma, Carlo Maria Vigano a fost convocat joi pentru a fi notificat în mod oficial cu privire la aceste acuzaţii în cadrul unui proces penal extrajudiciar, o procedură accelerată care reduce durata formalităţilor administrative.

“Repudiez, resping şi condamn scandalurile, erorile şi ereziile lui Jorge Mario Bergoglio (papa Francisc – n.red.), a cărui gestionare a puterii este absolut tiranică”, a criticat arhiepiscopul Vigano într-o lungă declaraţie publicată online.


“Consider acuzaţiile la adresa mea ca pe o onoare”, a adăugat el pe reţeaua de socializare X.

Conciliul Vatican II (1962-1965), considerat o adaptare majoră a Bisericii Catolice la lumea modernă, “reprezintă cancerul ideologic, teologic, moral şi liturgic pentru care ‘Biserica sinodală’ bergogliană este metastaza necesară”, a adăugat Carlo Maria Vigano.

Contactat de AFP, biroul de presă de la Vatican nu a făcut deocamdată niciun comentariu pe această temă.

Monseniorul Vigano, care a fost nunţiu apostolic (ambasador al Sfântului Scaun – n.red.) la Washington din 2011 până în 2016 înainte să se pensioneze, este un acuzator constant al papei Francisc şi s-a remarcat prin luări de poziţie deosebit de critice la adresa autorităţii suveranului pontif.

El a ieşit din anonimat atunci când a cerut demisia papei Francisc în august 2018, publicând o listă de acuzaţii dureroase cu privire la modul în care acesta a gestionat abuzurile sexuale din cadrul Bisericii Catolice.

El l-a acuzat în special pe suveranul pontif că l-a protejat mult timp pe fostul cardinal american Theodore McCarrick, care a fost destituit în 2019 pentru violenţe comise asupra unui minor.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

A fost şi secretarul general al Guvernoratului Vaticanului, funcţie pe durata căreia a descoperit şi a denunţat corupţia care domnea în administraţie.

Carlo Maria Vigano a fost deja condamnat în 2018 de un tribunal italian la plata sumei de 1,8 milioane de euro către fratele lui cu handicap în urma unui proces în care a fost acuzat de spoliere familială.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.