StiripesurseCultură și MediaDiverseReţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile...

Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Publicat:

Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Reţeaua de socializare X (fosta Twitter) autorizează în mod oficial începând de luni distribuirea de conţinuturi cu caracter erotic sau pornografic, care existau oricum din abundenţă şi de mai mulţi ani pe platforma sa, informează AFP.

“Considerăm că utilizatorii ar trebui să poată să creeze, să difuzeze şi să vizioneze conţinuturi sexuale imediat după ce acestea sunt produse şi distribuite în mod consensual”, au transmis reprezentanţii reţelei de socializare pe pagina intitulată “Conţinuturi pentru adulţi” din regulamentul său de funcţionare, ce a fost actualizat, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Ei au dat totuşi asigurări spunând că “astfel de conţinuturi nu vor fi vizibile pentru copii sau pentru utilizatorii adulţi care nu doresc să fie expuşi la ele”.

Reţeaua de socializare X nu a interzis niciodată în mod oficial până acum videoclipurile şi fotografiile erotice sau pornografice pe platforma sa încă de la crearea acesteia, dar nici nu le autorizase oficial.


În 2019, conducerea sa a atins acest subiect anunţând interzicerea, începând de la 1 ianuarie 2020, a imaginilor care includ “un comportament sexual violent”.

De acum, sunt în mod clar autorizate fotografii şi videoclipuri “care pun în scenă nuditatea adulţilor sau acte sexuale de natură pornografică sau care pot stimula excitarea sexuală”, potrivit reprezentanţilor reţelei X.

Aceste reglementări se aplică şi conţinuturilor generate de inteligenţa artificială, celor de animaţie şi producţiilor de tip hentai, un gen japonez de manga şi desene animate hipersexualizate.

Reţeaua de socializare a precizat totuşi că interzice acele conţinuturi care promovează “exploatarea (sexuală), infracţiunile împotriva minorilor şi comportamentele obscene”.

Facebook, Instagram şi Snapchat au implementat restricţii dure privind conţinuturile cu caracter erotic sau pornografic.

De când a preluat controlul în 2022 asupra platformei Twitter, devenită apoi X, miliardarul Elon Musk încearcă să facă din această reţea de socializare un spaţiu al liberei exprimări, chiar dacă acest lucru înseamnă reducerea moderării conţinuturilor.

Sub conducerea sa, reţeaua X a ridicat suspendările impuse în trecut mai multor personalităţi ultraconservatoare, inclusiv lui Donald Trump.

Mai multe organizaţii, precum Centrul pentru combaterea urii digitale (CCDH), au acuzat reţeaua de socializare X că permite publicarea unor mesaje şi a unor imagini care incită la ură.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Donald Trump împlinește 80 de ani! Fapte puțin cunoscute din biografia sa

Astăzi, Donald Trump împlinește 80 de ani — politician, om de afaceri, vedetă de televiziune și unul dintre cei mai controversați președinți ai Statelor...

Proiectul tichetelor sportive a fost lăsat de izbelişte

Introducerea tichetelor sportive pentru angajați, aprobată conceptual încă în 2023, rămâne blocată, deși reprezentanții mediului de afaceri susțin că măsura ar contribui la îmbunătățirea...

PAS îşi alege noua conducere

Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate are loc, astăzi, 14 iunie, la 10 ani de la constituirea acestuia, în cadrul căruia urmează a fi aleasă...

Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. Parcursul liberalului care a urcat toate treptele administrației

Adrian Veștea, politician liberal cu o experiență de peste două decenii în administrația publică, a fost desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru al României,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.