StiripesurseDiasporaErdogan critică dur decizia cancelarului austriac de a închide moschei

Erdogan critică dur decizia cancelarului austriac de a închide moschei

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat dur sâmbătă decizia cancelarului austriac de a închide moschei în cadrul unei ofensive împotriva “islamului politic”, atenţionând cu privire la “un război între Cruciaţi şi Semilună”, potrivit AFP, potrivit agerpres.

“Aceste măsuri luate de prim-ministrul austriac sunt, mă tem, pe cale să împingă lumea către un război între Cruciaţi şi Semilună”, a declarat Erdogan într-un discurs susţinut la Istanbul.

Citește și : Trump a plecat la finalul summitului G7 către Singapore pentru summitul cu Kim

Declaraţiile lui Erdogan au fost făcute după anunţul guvernului conservator al cancelarului Sebastian Kurz care au vizat măsuri, potrivit acestuia, de a lupta contra “islamului politic”. Printre aceste măsuri figurează şi închiderea a şapte moschei şi posibila expulzare a zeci de imami finanţaţi de Turcia.

“Ei spun că vor să alunge din Austria oamenii noştri religioşi. Credeţi că noi nu vom reacţiona dacă veţi face un astfel de lucru? Asta înseamnă că vom face ceva”, a declarat Erdogan, fără a face alte precizări.


Vineri, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc criticase deja anunţul făcut de Austria drept o măsură “vag populistă, islamofobă, rasistă şi discriminatorie” în această ţară.

În jur de 360.000 de persoane de origine turcă trăiesc în Austria, dintre care 117.000 au naţionalitate turcă. Relaţiile dintre Ankara şi Viena sunt în special tensionate după tentativa de puci împotriva lui Erdogan din iulie 2016 care a fost urmată de represalii de mare amploare.

Citește și : Arabia Saudită: Trei civili au fost ucişi de un proiectil tras deliberat de miliţiile houthi

Cuvintele preşedintelui turc vin de altfel înaintea alegerilor anticipate cruciale din 24 iunie. Guvernul austriac a interzis explicit responsabililor turci să organizeze mitinguri în Austria în vederea acestui dublu scrutin prezidenţial şi legislativ.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.