StiripesurseEconomieImporturile de cereale ar putea fi licențiate până la sfârșitul anului

Importurile de cereale ar putea fi licențiate până la sfârșitul anului

Publicat:

Importurile de cereale ar putea fi licențiate până la sfârșitul anului

Conducerea MAIA a avut astăzi, o ședință cu un grup de agricultori, membri ai Asociației profesionale „Forța Fermierilor”, unde au fost discutate propuneri și inițiative pentru prevenirea și soluționarea provocărilor din sectorul de producere a cerealelor.

Vicepremierul Vladimir Bolea a reiterat că ministerul a anticipat necesitățile producătorilor de cereale și oleaginoase, inițiind modificări legislative pentru a continua măsurile de licențiere asupra importului de cereale, după ce pe 26 iunie a expirat termenul maxim pentru activitatea Comisiei de licențiere, potrivit agrobiznes.md.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

„Suntem în proces de modificare a legii, ceea ce va permite Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare să intervină de fiecare dată când există un risc iminent sau necesități din partea statului și din partea agricultorilor,” a declarat ministrul.

Amintim că, despre aceasta, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a comunicat luni pe 1 iulie, că în baza propunerilor ministerului, la Parlament a fost înregistrat un proiect care prevede că grâul, porumbul și floarea soarelui vor putea fi importate doar în baza licențelor până la sfârșitul anului 2024.


Propunerile ministerului urmează să fie dezbătute joi, 4 iulie în Parlament.

Potrivit datelor Serviciului Vamal, începând cu 26 iunie, când a expirat perioada de licențiere obligatorie a importului de cereale, în Republica Moldova au fost importate 22 de tone de floarea soarelui, cantitate care actualmente nu afectează negativ piața internă.

În această perioadă nu sunt înregistrate importuri de grâu și de porumb.

Tot astăzi, ministerul și Asociația au convenit să aibă ședințe lunare. Următoarea întâlnire va avea loc pe 30 iunie 2024.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum a ajuns Trump să alimenteze temerile statelor din estul Europei. Scenariul despre care liderii vorbesc doar în privat

Statele de pe flancul estic al NATO, în special Polonia și țările baltice, privesc cu o îngrijorare tot mai mare posibilitatea ca Statele Unite...

Din ce este făcută cea mai scumpă cafea din lume. Experții spun că ar putea declanșa următoarea pandemie

Cea mai scumpă cafea din lume este făcută din excrementele unei „pisici” sălbatice rare din Asia – iar experții avertizează că ar putea declanșa...

Singura cale prin care Europa se poate salva

Uniunea Europeană se confruntă astăzi cu provocări externe care îi amenință însăși existența, dar și cu un pericol acut din interior. Și au o...

Plajele de pe litoralul bulgăresc, poluate cu păcură. De vină ar fi ‘flota-fantomă’ a Rusiei

Poluare cu păcură a fost raportată pe plajele de-a lungul coastei bulgare a Mării Negre, aproape zilnic în zone aflate între Rezovo, Sinemorets, Lozenets,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.