StiripesurseȘtirile zileiArmata de Eliberare Naţională anunţă un armistiţiu în Columbia

Armata de Eliberare Naţională anunţă un armistiţiu în Columbia

Publicat:

Gherila Armata de Eliberare Naţională (ELN) a anunţat luni un armistiţiu unilateral pentru weekendul din 17 iunie, cu ocazia celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Columbia, informează AFP, potrivit agerpres.

Această suspendare a operaţiunilor militare va fi respectată începând de vineri 15 până marţi 19 iunie la miezul nopţii, a precizat ELN pe site-ul său “Insurrection”.

Citeşte şi: Un avion de vânătoare american s-a prăbuşit în mare

Candidatul conservator Ivan Duque a câştigat primul tur la sfârşitul lui mai şi este considerat favorit în faţa candidatului stângii Gustavo Petro.

Ivan Duque a promis să revizuiască – fără a-l “rupe în bucăţi” – pactul cu fosta gherilă FARC (Forţele Revoluţionare ale Columbiei), pe care îl consideră prea lax faţă de foştii membri ai gherilei, exceptaţi de la închisoare dacă îşi recunosc crimele. El a exprimat, de asemenea, rezerve cu privire la negocierile desfăşurate la Havana între Administraţia preşedintelui Juan Manuel Santos şi ELN.


Mai mult de 260.000 de oameni au fost ucişi şi aproape 83.000 au fost daţi dispăruţi, în timp ce alţi 7,4 milioane au fost strămutaţi în timpul confruntărilor care au opus, în ultimii 50 de ani, puterea centrală din Columbia mişcărilor de gherilă.

ELN este ultima gherilă activă în Columbia după acordul de pace semnat în 2016 între FARC şi guvern. Ea şi-a suspendat deja activităţile militare timp de câteva zile cu ocazia primului tur al alegerilor prezidenţiale şi în cadrul negocierilor de pace cu guvernul columbian care au loc în Cuba.

Citeşte şi: Preşedintele SUA se dezlănţuie împotriva aliaţilor din NATO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.