StiripesurseEconomieMinistrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez

Publicat:

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez

Polonia se află pe locul șapte printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, iar valoarea comerțul exterior în primele patru luni ale anului 2024 a crescut cu 26,7% față de aceeași perioadă a anului trecut și a constituit 168,1 mln dolari. „E un semnal pozitiv, dar cu siguranță putem mai mult”, a afirmat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, care a discutat astăzi cu omologul său polonez, Krzysztof Paszyk, transmite MOLDPRES. 

Cei doi oficiali au analizat modalitățile prin care cooperarea economică dintre Republica Moldova și Polonia să poată fi și mai mult intensificată, potrivit radiochisinau.md.

Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

În cadrul discuției, Dumitru Alaiba a invitat companiile poloneze, inclusiv cele din sectorul IT, să investească în Republica Moldova.

„Deja avem două companii poloneze care sunt rezidente în cadrul Moldova IT Park. Dar, bineînțeles, suntem deschiși pentru noi investiții. Am mulțumit pentru susținerea pe care o primim din partea Poloniei în parcursul nostru european. Ne bucurăm să avem alături un partener de nădejde”, a menționat vicepremierul.


În Republica Moldova activează 80 de întreprinderi cu capital polonez, investițiile în capitalul social însumând 227,3 mln de lei.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.